Internaționalul român Răzvan Marin a declarat că, în viitor, și-ar dori să ajungă să îmbrace tricoul echipelor FC Barcelona sau Real Madrid.
Răzvan Marin a semnat cu olandezii de la Ajax Amsterdam, dar până la finalul sezonului va evolua pentru belgienii de la Standard Liege. Mijlocașul român a declarat că se bucură de ocazia oferită, aceea de-a face parte din rândurile „lăncierilor”. Răzvan Marin își dorește ca în viitorul apropiat să facă pasul către un club de legendă și a precizat că i-a plăcea să joace pentru FC Barcelona sau Real Madrid.
„Ajax este un club important din Europa, care produs mereu jucători de valoare și care a vândut la echipe importante! Normal că sunt fericit pentru această alegere. Din primul moment în care am auzit de Ajax, i-am zis lui Pietro (n.r Pietro Chiodi, impresarul lui) că vreau să merg acolo. Acum, așteptările vor fi și mai mari de la mine. E și o altă sumă de transfer.Am fost sunat și de Chivu, și de domnul Hagi! Si Ianis m-a sunat si mi-a zis ca s-a bucurat pentru mine. Acum sunt mai aproape de acest gen de echipe, cum sunt Barcelona și Real Madrid, dar mai e un drum lung de parcurs””, a declarat Marin la Pro TV. Ajax Amsterdam a plătit 12 milioane de euro pentru mijlocașul român, iar Gheorghe Hagi, patronul celor de la FC Viitorul, va primi un procent de 20% din această sumă.