Răzvan Marin a ajuns la Amsterdam! „Tricolorul” semnează azi cu Ajax

Răzvan Marin (22 de ani) se află în acest moment în Olanda, la Amsterdam, pentru a efectua vizita medicală la Ajax.

Mijlocașul va parafa un acord valabil pe cinci ani cu „lăncierii”, anunță Le Soir. Aseară, internaționalul român a fost desemnat cel mai bun jucător al lui Standard Liege, după ce a reușit golul victoriei în deplasarea de la Gent (scor 2-1).

A fost unicul care a încercat să forțeze jocul, unicul care a rămas puternic în linia mediană. Iar execuția de la 11 metri: ce glonț!”, a notat cotidianul Het Nieuwsblad.

În schimbul lui Răzvan Marin, Ajax Amsterdam va plăti 12 milioane de euro, la care se vor adăuga alte două milioane ca bonusuri de prezențe și performanțe.