Răzvan Marin (22 de ani) a intrat din nou în lumina reflectoarelor pentru Standard Liege, după ce a fost decisiv în meciul cu Club Brugge.
La ulitmul său meci pe terenul lui Standard, înainte de a pleca spre Ajax Amsterdam, internaționalul român a marcat singurele goluri în meciul contra celor de la Club Brugge, scor 2-0.
Acum, Răzvan Marin a ajuns la zecelea stagional, la care se mai adaugă 9 assist-uri în 46 de partide jucate pentru Standard în acest sezon.
Românul va mai disputa un singur meci oficial în tricoul trupei din Liege, înainte de-a face pasul către Ajax Amsterdam. Standard va evolua cu Genk, în deplasare, pe 19 mai. Amintim că, Ajax Amsterdam a plătit în schimbul lui Răzvan Marin suma de 12,5 milioane de euro.