Răzvan Lucescu, victorios în derby-ul etapei din Grecia. PAOK Salonic s-a impus la Olympiakos

Răzvan Lucescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic, a reușit o victorie mare împotriva rivalilor de la Olympiakos. PAOK a reușit să se impună pe terenul rivalilor cu scorul de 4-2.

Răzvan Lucescu a reușit o nouă victorie împotriva rivalilor de la Olympiacos. În etapa a zecea a campionatului din Grecia, PAOK Salonik s-a impus cu scorul de 4-2.

PAOK e pe locul 4 în clasament, cu 20 de puncte, iar Olympiakos ocupă poziția a doua 2, cu 21 de puncte

PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, a învins duminică în deplasare. Aceasta s-a impus cu scorul de 4-2 în fața celor de la Olympiacos, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Greciei.

PAOK a punctat prin Andrija Zivkovic (’38), Brandon Thomas (’56 - din penalty și ’65) şi Magomed Ozdoev (’78).

Gazdele de la Olympiacos au înscris abia spre finalul partidei, prin Kostas Fortounis (’86) şi Giorgos Masouras (‘90+8).

Olympiakos - PAOK, echipele de start:

Olympiakos (4-2-3-1): Paschalakis - Quini, Porozo Vernaza, Retsos, Rodinel - Camara, Hezze - Podence, Alexandropoulos, Fortounis - El Kaabi Rezerve: Tzolakis, Vrousai, Solbakken, Scarpa, Ntoi, Masouras, Jovetic, Carvalho, Biel Antrenor: Diego Martinez

PAOK (4-2-3-1): Kotarski - Kedziora, Sastre, Koulierakis, Baba - Ozdoev, Meite - Zivkovic, Murg, Taison - Thomas Rezerve: Z.Zivkovic, Tzimas, Tsingaras, Troost-Ekong, Schwab, Rafa, Michailidis, Konstantelias, Despodov Antrenor: Răzvan Lucescu

Clasamentul din Grecia

Echipa lui Răzvan Lucescu ocupă în continuare locul 4 în clasament, cu 20 de puncte, sub campioana en-titre AEK Atena (locul 3, 21 p), în timp ce Olympiacos este pe 2, tot cu 21 de puncte.

1. Panathinaikos – 25 puncte / 10 meciuri

2. Olympiacos – 21 p / 10 m

3. AEK – 21 p / 10 m

4. PAOK – 20 p / 10 m

5. Lamia – 15 p / 10 m

6. Aris – 14 p / 10 m

Răzvan Lucescu reușește să se impună și în meciurile din Europa

În ultimul meci european, echipa lui Răzvan Lucescu a reușit să câștige cu scorul de 3-2 în fața lui Aberdeen:

„A fost un meci pe care trebuia să-l câștigăm, fără îndoială. Am avut ocazii și în prima repriză, am fost la conducerea jocului. În a doua repriză totul a luat-o razna timp de zece minute.

Am continuat să credem și am reușit. Totul este dificil, toți trebuie să fim puternici pentru toate cele 90 de minute. Trebuie să învățăm din aceste situații. Fiecare joc este dificil și are un moment critic, trebuie să fim concentrați 90 de minute. Ne-am bucurat în minutul 93 și trebuie să învățăm și să credem până la capăt”, a declarat antrenorul român.