Răzvan Lucescu l-a emoţionat pe patronul Capră

Lucescu junior a fost ieri prezentat ofi cial ca noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, pe care o va pregăti până în vara lui 2015. Contractul poate fi însă reziliat la finele acestui sezon, dacă antrenorul va primi o ofertă tentantă.

Răzvan Lucescu (45 de ani) l-a înlocuit pe Cosmin Contra (plecat la Getafe) pe banca tehnică a echipei Petrolul Ploieşti. Fiul lui Mircea Lucescu a semnat cu "lupii galbeni" un contract valabil până în vara anului 2015, dar acesta poate fi întrerupt la finele acestui sezon, dacă antrenorul va primi o ofertă tentantă din străinătate. A rămas fără cercel "Răzvan Lucescu va fi antrenorul nostru în următoarele trei luni... Pardon, un an şi trei luni", a început Dan Capră, finanţatorul grupării Petrolul, conferinţa de presă în care Răzvan Lucescu a fost prezentat oficial. "Sunteţi mai emoţionat decât mine! N-ar trebui să fiţi emoţionat, de vreme ce aţi reuşit să aduceţi la echipă un jucător precum Adi Mutu", a reacţionat, amuzat, tehnicianul. Răzvan a ţinut să precizeze, printre altele, că a trecut peste disensiunile pe care le-a avut cu Mutu în perioada în care era selecţionerul României. Lucescu junior a apărut ieri fără celebrul său accesoriu: cercelul din urechea stângă. "În Qatar, am antrenat la El-Jaish, care era clubul armatei. La un antrenament, unul dintre conducători ne-a cerut tuturor să ne scoatem lănţişoarele, bijuteriile, aşa că mi-am scos cercelul, dar l-am pierdut. Mi-am zis atunci că n-are rost să mai îmi pun altul, deoarece am ajuns şi eu la o vârstă", a povestit antrenorul.