Tehnicianul Răzvan Lucescu (45 de ani) a făcut-o pe PAOK imbatabilă în campionatul elen. Gruparea din Salonic, la care evoluează și internaționalul român Alin Toșca, își continuă marșul triumfal în campionat, după ce, duminică, a bifat o nouă victorie.
PAOK a învins cu 2-1 formația Panetolikos, în etapa a 10-a, iar vicecampioana Greciei visează la un nou titlu, unul pe care nu l-a văzut în ultimii 30 de ani. Într-un sezon î n care „granzii” Panathinakos Atena și Olympiakos Pireu sunt de nerecunoscut, PAOK a acumulat deja 9 victorii și un egal, fiind lideră a Greciei cu 26 de puncte, cu două mai mult decât ocupanta locului secund, Atromitos.
„Principalul nostru adversar e PAOK. Trebuie să avem energia și dorința de a marca și de a câștiga meciurile mult mai devreme. Să alergăm, să presăm, să recuperăm multe mingi, altfel nu dăm gol și apare anxietatea. Joi nu am găsit soluții să desfacem apărarea, acum am jucat foarte bine și puteam înscrie mai mult”, a declarat Răzvan Lucescu, după meciul de duminică.
În aniteză, parcursul lui PAOK din cupele europene este slab. Trupa lui Lucescu se chinuie în Grupa L din Europa League, unde în ultimele două meciuri a pierdut în fața maghiarilor de la MOL Vidi. Este „lanterna roșie” a grupei, din care mai fac parte BATE Borisov și Chelsea Londra, și nu a strâns decât 3 puncte, după 4 etape desfășurate.