Tatăl creatorului de modă Răzvan Ciobanu a declarat că fiul său s-ar fi îndreptat spre Vâlcea în dimineața în care a avut loc tragedia care i-a răpit fiul.
Răzvan Ciobanu a decedat în dimineața zilei de luni, în urma unui accident teribil. Automobilul pe care îl conducea a părăsit carosabilul și a intrat în mai mulți copaci. Accidentul s-a produs între localitățile Năvodari și Săcele din județul Constanța.
Tatăl creatorului de modă le-a spus anchetatorilor că acesta se îndrepta spre Vâlcea, informează Antena 3.
Trupul designerului a fost descoperit de un localnic, lângă mașina care era complet distrusă. Răzvan era cu fața în sus și cu mâinile ridicate.
Poliția județeană din Constanța a emis un comunicat oficial prin care lămurește condițiile morții lui Răzvan Ciobanu. Creatorul de modă a murit într-un accident auto petrecut în localitatea Săcele. Poliția respinge varianta sinuciderii și subliniază că Ciobanu era singur în mașină.
„Accidentul rutier s-a produs pe DJ 226, la intrare în localitatea Săcele, dinspre orașul Năvodari. Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac.
Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust.
Urmele și mijloacele de probă găsite la fața locului, atât în interiorul, cât și în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, șoferul se afla singur în autoturism. Date suplimentare privind dinamica accidentului și condițiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei și a unei expertize tehnice auto. Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condițiile tehnice în care s-a produs accidentul și va oferi informații suplimentare privind dinamica accidentului.”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.