Anchetatorii l-au audiat pe proprietarul mașinii conduse de Răzvan Ciobanu. Acesta le-a spus că designerul nu a fost cazat în Mamaia și că nu știe ce a făcut în cursul zilei de duminică.
Proprietarul mașinii conduse de Răzvan Ciobanu a fost audiat în cadrul dosarului penal deschis după moartea creatorului de modă. Acesta le-a spus anchetatorilor că designerul nu a fost cazat în Mamaia și nu are habar despre ce a făcut în cursul zilei de duminică, timp în care el a dormit.
Din câte se pare, proprietarul mașinii conduse de Răzvan Ciobanu le-a spus anchetatorilor că designerul a condus mașina pe autostradă, din București până în Mamaia, unde au ajuns în noaptea de Înviere, respectiv sâmbătă spre duminică.
Acesta a relatat că i-a dat cheile lui Răzvan Ciobanu să îi conducă mașina pentru că știa că designerul nu consumă alcool.
Cei doi au mers la festivalul de muzică electronică Sunwaves, unde au petrecut câteva ore. După miezul nopții, creatorul de modă a plecat cu mașina.
Proprietarul mașinii spune că el a plecat să se culce și nu știe ce s-a întâmplat cu Răzvan Ciobanu, el precizând anchetatorilor, că, din câte știa, designerul nu avea cazare rezervată în Mamaia.
Când s-a trezit, proprietarul mașinii l-a sunat pe Răzvan Ciobanu să se întâlnească la masă și să îi restituie cheile.
Bărbatul le-a spus anchetatorilor că Răzvan Ciobanu i-a răspuns la telefon, duminică, și i-a confirmat că se vor întâlni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat și creatorul de modă nu a mai fost de găsit, proprietarul mașinii aflând ce s-a întâmplat, luni dimineața, după accident.
Răzvan Ciobanu a murit fulgerător în urma unui accident înfiorător, petrecut în dimineața de 29 aprilie, a doua zi de Paște. Tragedia s-a produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, judeţul Constanţa. După orașul Năvodari, creatorul de modă ar fi părăsit drumul județean, arată primele date ale anchetei.
Mașina de teren și-a continuat drumul pe câmp 700 de metri, a traversat o alee asfaltată, apoi a intrat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști. Aici s-ar fi rostogolit de mai multe ori și a smuls din rădăcini câțiva copaci, iar în final, autoturismul s-a oprit pe roți, izbindu-se frontal de un copac.