Razoni, un semn de speranță sau o manevră a lui Putin?

Sursa foto: EPA/ERDEM SAHIN

Un semn pozitiv din partea lui Putin sau doar praf în ochi? Prima navă încărcată cu cereale a plecat de la Odesa, Ucraina, după ce porturile au fost deblocate de forțele ruse.

Razoni, numele cargoului care arborează pavilionul Sierra Leone, a plecat cu 26.000 de tone de porumb cu destinația Liban. De la invazia rusă, din 24 februarie, aceasta a fost prima ambarcaţiune care a reuşit să plece de acolo transportând alimente. Porturile și întregul coridor maritim sunt blocate de luni de zile. Negocierea care i-a permis navei Razoni să părăsească Odesa a fost intensă și lungă, a implicat guvernele de la Kiev și de la Moscova și a beneficiat de medierea Turciei și a Organizaţiei Națiunilor Unite (ONU), scrie Diario de Noticias.

António Guterres, secretarul general al ONU, portughezul pe care Putin părea să nu-l asculte, adaugă încă o victorie la actualul său mandat: atenuarea crizei alimentare provocate de război în mai multe zone geografice, dar mai ales în Africa și în Asia, cele două regiuni care sunt din punct de vedere istoric mai dependente de piaţa ucraineană a cerealelor.

După Razoni vor veni și alte nave, cred mediatorii internaționali. În declaraţiile făcute presei, liderul ONU a subliniat că aceasta va fi prima din multele nave gata să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră și care vor contribui la stabilizarea piețelor alimentare globale. Ieri, secretarul general a anunțat că Programul Alimentar Mondial (PAM) va închiria o navă pentru transportul a 30.000 de tone de grâu ucrainean, pe care intenționează să le achiziționeze pentru a răspunde crizei alimentare. Detaliile operațiunii delicate vor fi cunoscute abia în zilele următoare și, la fel ca Sfântul Toma, trebuie să "vedem ca să credem".

Pe Twitter, ministrul lui Zelenski însărcinat cu portofoliul infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a scris: "Prima navă a părăsit portul de la agresiunea rusă. Graţie sprijinului tuturor partenerilor noștri și al ONU, am reușit să punem în aplicare acordul semnat la Istanbul. Este important pentru noi să garantăm securitatea alimentară a lumii". Rămâne de văzut ce a cerut Ankara în schimb și dacă acesta va fi un semn pozitiv al unei schimbări în strategia militară a lui Putin sau doar o mică pauză între focurile de armă, mine și capcane. (Editorial de Rosália Amorim, directorul cotidianului "Diário de Notícias"; Traducerea: Iulia Baran, RADOR)