Unul dintre cei mai temuți lideri ai mafiei italiene, Giuseppe Dainotti, a fost asasinat la 67 de ani în timp ce se plimba cu bicicleta prin Palermo.
Autoritățile locale au informat că această crimă este o lovitură din partea celebrului clan mafiot Cosa Nostra, care nu face nimic altceva decât să își arate supremația în Italia.
„Când unii spun că mafia nu mai există sau că a fost distrusă, se întâmplă mereu să ni se confirme că mafia este încă acolo. Când consideră că este necesar, ea ucide din nou, într-un mod clar și simbolic”, a declarat procurorul Francesco Lo Voi. Martorii povestesc că Dainotti a fost executat de doi ucigași pe scutere.
Dainotti a murit pe 22 mai, cu doar două zile înainte de comemorarea a 25 de ani de la moartea celebrului magistrat anti-mafie Giovanni Falcone, ucis în urma exploziei unei bombe pe o autostradă, pe 23 mai 1992.Giuseppe Dainotti a fost eliberat din închisoare în 2014.