Companiile europene au pierdut miliarde de euro de la începutul invaziei militare pe scară largă a Rusiei în Ucraina
Pierderile directe ale companiilor europene legate de activitățile lor în Federația Rusă s-au ridicat la cel puțin 100 de miliarde de euro de la începutul invaziei rusești pe scară largă a Ucrainei. Acest lucru este raportat de Financial Times cu referire la situațiile financiare ale celor mai mari 600 de companii europene.
Potrivit publicației, 176 de companii europene s-au confruntat cu deprecierea activelor lor, „costuri aferente schimbului”, precum și costuri legate de vânzarea, închiderea sau reducerea unei afaceri.
Care sunt cele mai afectate companii
Cele mai mari pierderi, scrie FT, au fost suportate de întreprinderile energetice. În special, BP, Shell și TotalEnergies au suferit o pierdere combinată de 40,6 miliarde de euro. Cu toate acestea, companiile respective au reușit să obţină profituri din creșterea prețurilor la petrol și gaze.
De asemenea, şi companiile financiare au suferit pierderi mari, inclusiv bănci, companii de asigurări și investiții. Astfel, companiile financiare au pierdut aproximativ 17 miliarde și jumătate de euro.
Producătorii de automobile au suferit, la fel, pierderi de miliarde de euro. Potrivit ziarului, cele mai afectate companii europene au fost companiile britanice, care au pierdut peste 30 de miliarde de euro. Locul al doilea și al treilea sunt ocupați de firmele germane și franceze, care au pierdut împreună peste 40 de miliarde.
Companiile din Italia, Irlanda și Danemarca au suferit și ele pierderi mari. În urma invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, multe companii străine au declarat că vor suspenda operațiunile pe piața rusă sau vor părăsi țara.
Cine a preluat activele companiilor străine din Rusia
Potrivit Școlii de Economie din Kiev, peste 260 de companii occidentale au părăsit complet Federația Rusă, peste 700 și-au suspendat operațiunile, iar aproximativ 1.400 continuă să funcționeze ca de obicei.
După declanşarea războiului în Ucraina, în Rusia au apărut peste 100 de noi mari proprietari. Aceştia au preluat la preţuri derizorii activele companiilor occidentale care s-au retras din Rusia, care doar anul trecut le-au adus un profit net de cel puţin 223 de miliarde de ruble. Printre beneficiarii redistribuirii proprietății occidentale se numără oameni de afaceri apropiați de Kremlin, foști manageri de top ai companiilor care s-au retras și antreprenori mediocri.