Razboiul stelelor

Cei mai buni baschetbalisti din liga nord-americana de baschet (NBA) se infrunta in All Star Game.

Las Vegas, orasul jocurilor de noroc, este gazda celei de-a 56-a editii a NBA All Star Game, o infruntare intre cei mai valorosi baschetbalisti din Conferintele de Est si Vest. Partida de la "Thomas&Mack" Center se va disputa astazi si va fi transmisa in Romania de postul Boom TV Sport, de la ora 3.00.

Pentru prima oara in istorie, All Star Game va fi gazduit de un oras care nu are echipa in liga. Spectacolul baschetului american a inceput inca de vineri, cand s-a disputat meciul debutantilor in NBA.

Ieri a continuat cu concursul de slam-dunk, iar in aceasta noapte va fi servita cireasa de pe tort, duelul dintre cei mai buni jucatori din cea mai cunoscuta si urmarita competitie de baschet. Pretul biletelor a fost cuprins intre 180 si 20.625 de dolari!

Trei europeni printre protagonisti

Marele absent de la acest eveniment este Steve Nash, ales in ultimele doua sezoane cel mai bun jucator din NBA. Componentul echipei Phoenix Suns are probleme de sanatate, iar antrenorul a preferat sa-l menajeze.

De asemenea, Allen Iverson (Denver Nuggets) si chinezul Yao Ming (Houston Rockets) sunt alte doua vedete care vor lipsi de la ciocnirea dintre Est si Vest.

In schimb, la marele meci si-au facut loc trei europeni, francezul Tony Parker, logodnicul actritei Eva Longoria, protagonista in serialul "Neveste disperate", germanul Dirk Nowitzki si turcul Mehmet Okur.

La capitolul inaltime, Vestul are o medie de 2,03 metri, in timp ce Estul are 2,02 metri. Uriasul partidei va fi veteranul Shaquille O’Neal (2,16 metri), in timp ce Tony Parker este cel mai mic dintre cei 24 de baschetbalisti selectionati: 1,88 metri.

Est-Vest 34-21

Tot Shaq este si veteranul All Star Game, el urmand sa joace pentru a 14-a oara in aceasta superconfruntare. Debutantii sunt Caron Butler, Dwight Howard, Joe Johnson, Carmelo Anthony, Josh Howard si Mehmet Okur.

In editia din 2006, Estul s-a impus in fata Vestului cu 122-120, cel mai bun jucator al partidei fiind declarat LeBron James. Din 1951, cand s-a desfasurat primul All Star Game, rasaritenii s-au impus in 34 de meciuri, restul de 21 fiind adjudecate de vestici.

Convocari

Componentele celor doua loturi

Conferinta de Vest: Tracy McGrady (Houston Rockets), Kobe Bryant (Los Angeles Lakers), Tony Parker (San Antonio Spurs), Ray Allen (Seattle SuperSonics), Carmelo Anthony (Denver Nuggets), Shawn Marion (Phoenix Suns), Josh Howard (Dallas Mavericks), Tim Duncan (San Antonio Spurs), Kevin Garnett (Minnesota Timberwolves), Dirk Nowitzky (Dallas Mavericks), Mehmet Okur (Utah Jazz), Amare Stoudemire (Phoenix Suns). Antrenor: Mike D’Antoni (Phoenix Suns)

Conferinta de Est: Dwyane Wade (Miami Heat), Gilbert Arenas (Washington Wizards), Chauncey Billups (Detroit Pistons), Joe Johnson (Atlanta Hawks), LeBron James (Cleveland Cavaliers), Caron Butler (Washington Wizards), Vince Carter (New Jersey Nets), Richard Hamilton (Detroit Pistons), Chris Bosh (Toronto Raptors), Jermaine O’Neal (Indiana Pacers), Shaquille O’Neal (Miami Heat), Dwight Howard (Orlando Magic). Antrenor: Eddie Jordan (Washington Wizards)