Războiul lumilor

Uriaşul născut din flăcările Iadului se ia la trântă cu troli, cu un prinţ răzbunător şi cu o întreagă maşinărie de război în "Hellboy şi Armata de Aur".

Creatorul „Labirintului lui Pan“ (Oscar pentru scenografie, imagine şi machiaj) recidivează cu a doua parte a aventurilor lui „Hellboy“, după cea lansată în 2004. Eroul roşcat, supradimensionat, însemnat cu două protuberanţe în frunte, foste coarne - că doar se trage din flăcările iadului! - a fost mai întâi personaj de desene animate, iar Guillermo del Toro i-a sporit celebritatea, aducându-l pe marile ecrane.

Bestia îndrăgostită

Hellboy (Ron Perlman) rămâne personajul dintr-o bucată, pragmatic şi mereu cu o poantă în vârful buzelor, imposibil de intimidat şi redus la tăcere. Dincolo de aparenţa de dur, are o inimă caldă, iubeşte oamenii, pisicile şi, mai presus de orice, pe Liz (Selma Blair), deţinătoarea unor puteri pirokinetice.

Pentru cei care nu au văzut prima parte a seriei, istoria lui Hellboy îşi are începuturile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Născut din flăcările iadului, acesta fusese adus de un personaj malefic pe pământ pentru a dezlănţui haosul, numai că roşcata creatură este salvată de Aliaţi, în frunte cu profesorul Broom (John Hurt), fondatorul unui Birou de Cercetare şi Apărare contra Fenomenelor Paranormale. Intrat sub această protecţie, misiunea lui Hellboy se schimbă radical: va trebui să fie apărătorul umanităţii împotriva atacurilor neobişnuite.

Răzbunarea Prinţului Nuada

„Hellboy şi Armata de Aur“ îi opune roşcatului pe neîndurătorul Prinţ Nuada (Luke Goss), întors din exilul autoimpus la începuturile lumii, ca să-şi revendice acum pământul locuit de oameni.

Ajutoare de nădejde îi sunt un grup de troli şi o armată de războinici invincibili, dar adormiţi, care ar putea deveni activi numai dacă trei bucăţi dintr-o coroană sunt puse laolaltă. Pe cât de răzbunător şi crud este Nuada, pe atât de blândă şi ataşată de umanitate este sora lui, Prinţesa Nuala (Anna Walton). Între cei doi există o legătură atât de puternică, încât orice rău fizic suferit de unul este resimţit în plin de celălalt. La acest detaliu va fi atent pe parcursul încleştărilor mutantul Abe (Doug Jones, cel care l-a interpretat pe Faun în „Labirintul lui Pan“), un gentleman cu gusturi desăvârşite, îndrăgostit de prinţesă.

Umor grotesc

De tensiunile unei lumi aflate la marginea Apocalipsei suntem scăpaţi prin glumele lui Hellboy sau prin situaţiile stranii în care intră eroii-mutanţ i de la Biroul Paranormal. Astfel, în Piaţa Trolilor, o creatură, la graniţa dintre hidoşenie şi drăgălăşenie, aflată în braţele unui alt trol, combate cu voce inocentă: „Nu sunt copil, sunt o tumoare!“.

Un topos burlesc şi înspăimântător totodată, traversat de şarje comice, acţiune la maximum şi, conform aşteptărilor producătorilor, succes comercial. Lansat în SUA la începutul lunii iulie, filmul a strâns până în septembrie 76 milioane de dolari, depăşindu-şi numai cu puţin bugetul estimat la 72 milioane de dolari.