Recentele negocieri de vineri, 19 septembrie, pentru tranzitul gazului rusesc prin sistemul de conducte ucrainean se desfășoară sub relativa presiune a încheierii contractului de tranzit existent către UE în luma ianuarie 2020.
Totuși, în mod paradoxal, anul acesta Ucraina este în poziția de forță și acordul găsește o Rusie dependentă de acest tranzit și implicată în procese internaționale pe toată linia vizând poziția sa monopolistă și datoriile către Naftohaz, compania de stat ucraineană.
Reuniunea de la Bruxelles a avut loc cu medierea lui Maros Sefcovic, încă responsabilul european pentru energie. Formatul trilateral Ucraina-Rusia-UE a avut un nivel politic de reprezentare, prin miniștrii energiei Alensandr Novak și Oleksiy Orzhe, dar și prin reprezentanții celor două companii implicate, Gazprom și Naftohaz Ukraina. Iar discuțiile au fost mai degrabă prietenoase, dacă nu punem în calcul animozitatea evidentă între cele două companii, cu litigii și datorii reciproce la plată.
În momentul de față, poziția de forță aparține, în mod paradoxal, Ucrainei. Este vorba despre un proces deja câștigat la Tribunalul Internațional de la Stockholm privind întreruperea furnizării gazului în 2014, în timpul războiului, dar și un proces pregătit pentru litigiul privind costurile întreruperii contractului în ianuarie, dacă Rusia și Gazprom nu doresc să reînnoiască acest contract.
În plus, Ucraina a înmagazinat suficient gaz, 19,5 miliarde metri cubi, cu 4 miliarde de metri cubi mai mult decât anul trecut, bam ai și deține și contracte pentru flux revers și import din Europa, și anunță că poate asigura fluxul către statele europene din surse proprii în primul trimestru al anului 2020 și dacă Rusia nu reînnoiește contractual și închide tranzitul prin Ucraina. Kievul nu mai importă gaz pentru consum propriu din Rusia din 2015.
Uniunea Europeană este dependentă de gazul rusesc în proporție de o treime, în schimb Rusia vinde 99% din exporturile sale de gaz către UE, deci cea mai puternică dependență este a Rusiei de UE. Totuși există state expuse care, dacă se întrerupe tranzitul de gaz prin Ucraina, sunt complet izolate, în plină iarnă, este vorba despre Bulgaria, Macedonia și Bosnia-Herzegovina, care nu au nici depozite de stocare, nici producție internă de gaz. Și alte state au o situație complicată, cu precădere Serbia, Ungaria și chiar România. Polonia și Statele Baltice și-au rezolvat problemele cu terminalele de gaz lichefiat din gaz de șist american, la fel și Croația.
Rusia și-ar dori ca să aibă un acord avantajos, eventual o prelungire a actualului acord pe un an. Practic, după acest moment, intră în funcțiune Nord Stream 2 și TurkStream, conductele alternative care ocolesc Ucraina și pot prelua tot fluxul de gaz. Ucraina, din contra, nu vrea să rateze avantajul strategic pe care-l are în acest an și forțează un acord pe termen lung. Potrivit lui Maros Sefcovic, nu s-au stabilit durata acordului, cantitatea cumpărată de Ucraina și prețul tranzitului. Rusia ar vrea un preț mai mic, posibil dacă cantitatea tranzitată crește, potrivit Ucrainei, care vizează 3 mld dolari pe an, buget de întreținere a conductelor și profit, cee ace reprezintă 3% din PIB. Ucraina nu dorește să reia aprovizionarea din Rusia.
În ciuda abordării optimiste a comisarului european în funcție, ministrul energiei ucrainean, Oleksiy Orzhel, consider că există încă un risc important ca livrările de gaze prin Ucraina să fie întrerupte, dacă Rusia nu încheie un acord pe termen lung. El respinge, tacit și indirect, opțiunea unei prelungiri pe un an a acordurilor existente și a anunțat că face pregătiri pentru eventualitatea întreruperii gazului pentru a întreține sistemul de transport. Mai mult, există zone în Ucraina care nu vor mai fi aprovizionate la întreruperea tranzitului.
La această oră, prin Ucraina se tranzitează ceva mai mult de 35% din cantitatea de gaz exportată de Rusia spre UE, de 200 miliarde de metri cubi, anul trecut cantitatea ajungând la 87 miliarde metri cubi. Doar că această cantitate e în scădere majoră an de an de la diversificarea începută de Rusia prin conductele care ocolesc Ucraina, dar cu precădere Europa Centrală și de Est, întregul flanc Estic al NATO. Ucraina vrea un nou contract pe 10 ani care să fie făcut pe baza regulilor europene și a normelor UE, care înseamnă nclusiv desprinderea din naftohaz Ukraina a unei companii de tranzit dedicată.
Partea rusă condiționează acordul de cantitățile de gaz cumpărate de Ucraina pentru ea însăși și de tranzitul de gaz. Asta pentru că, deși a promis că va menține tranzitul prin Ucraina, la negocierea Directivei gaze(la care a avut un rol important România, ca președinte al Consiliului UE) și acceptarea condițiilor restrictive pentru Nord Stream 2, însă Vladimir Putin a spus, imediat după acord, că totul va fi dependent de motivațiile economice și avantajele Rusiei din acest acord. Reuniunea celei de-a patra runde urmează să aibă loc la sfârșitul lui octombrie, UE anunțând că e cuprinsă de sentimental de urgență care domină negocierile.
Trei sunt deciziile juridice complicate cu care se confruntă Moscova. La 10 septembrie, Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a decis să limiteze cantitățile de gaze ce intră în Germania prin conducta Opal, cea care leagă Nord Stream de continent și care e operată de Gazprom(urmare a Directivei Gaze). Naftohaz a anunțat încă din iulie 2018 că a depus pe masa Curții Internaționale de arbitraj de la Stockholm solicitarea pentru 14 miliarde de dolari pierderi dacă Gazprom refuză să prelungească contractul, însă actualul guvern de la Kiev a adăugat și alte sume ce reprezintă valoarea reziduală a sistemului de conducte și tranzit al său.
În egală măsură, deja Curtea de la Stockholm s-a pronunțat în februarie 2018, cu soluția în procesul ce viza problemele de întrerupere neanunțată a furnizărilor de gaze către Ucraina în februarie/martie 2014, considerate modalități de presiune împotriva Kievului înainte chiar de anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei. Curtea a deciz o datorie de 4,63 miliarde de dolari compensație către Naftogaz din care Gazprom mai datorează și azi 2,56 miliarde de dolari ca dobândă la această sumă principală. Perspectiva unei noi datorii nu este cea mai atrăgătoare pentru Rusia.