Războiul fraţilor Dolănescu pe averea cântăreţului va mai dura trei ani

Conflictul dintre Ionuţ şi Dragoş Dolănescu, fii regretatului Ion Dolănescu, privind împărţirea averii de două milioane de euro e departe de a se termina. Potrivit jurnaliştilor de la click.ro, războiul pe avere ar mai putea dura încă vreo trei ani.

După mai multe scandaluri, atât la TV, cât şi la mormântul tatălui lor, cei fraţii Dolănescu au avut ieri o nouă înfăţişare la tribunal, la care s-au prezentat însă numai avocaţii. "Decizia s-a amânat pentru luna octombrie, însă, după părerea mea, procesul  va mai dura încă trei ani de-aici încolo, pentru că aşa e birocraţia, aşa-s legile din România", a declarat Ionuţ Dolănescu, pentru Click! Magistraţii trebuiau să decidă cum se va împărţi averea, dar după două expertize în care s-au evaluat casele, terenurile şi drepturile de autor ale solistului de muzică populară, s-a mai solicitat şi o a treia.