În războiul dintre președintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe, și soția lui, cunoscutul notar public clujean, Veronica Camelia Tișe, (foto stânga), între care există și un proces de divorț, Judecătoria Cluj Napoca a dispus o sentință favorabilă doamnei Tișe.
Înainte de a fi divorț, surse bine informate susțin că Veronica Camelia Tișe ar fi fost obligată să părăsească sediul profesional al cabinetului notarial, care funcționa într-o clădire de birouri, din zona Piața Mihai Viteazul, din centrul Clujului, administrată de societatea Central Business Plaza SRL, condusă de Bogdan Matei Tișe, fratele președintele Consiliului Județean Cluj.
Pe ușa biroului notarial, un anunț îi informează pe cei care ar fi dorit să apeleze la serviciile notariale ale notarului public Camelia Tișe că acest birou notarial s-a mutat la o altă adresă. ”Biroul notarial nu mai are contract de închiriere pentru acest spațiu”, se arată în alt anunț.
Supărată de rușinea prin care a fost obligată să treacă, Camelia Tișe a depus o cerere de ordonanță președințială, la Judecătoria Cluj Napoca, cerere care a format dosarul civil numărul 5444/211/2018. Potrivit unor surse foarte bine informate acest dosar are ca obiect obligarea societății Central Business Plaza SRL, să permită accesul în spațiul folosit până de curând, a notarului public Camelia Tișe. Cu alte cuvinte, soția președintelui CJ Cluj, le-a cerut judecătorilor să emită o sentință de urgență prin care societatea condusă de fratele lui Alin Tișe, să fie obligată să îi permită accesul în spațiu cabinetului notarial. În plus, Camelia Tișe ar mai fi obținut obligarea firmei condusă de cumnatul său, să nu îi mai tulbure pe viitor activitatea. Cererea Cameliei Tișe a fost admisă în parte de magistrați, în sensul că firma a fost obligată să permită accesul în spațiul respectiv.
Nemulțumit, Bogdan Matei Tișe a depus recurs, fază a procesului care se va judeca la Tribunalul Cluj. Numai că, procesul de la fond câștigat de Camelia Tișe este executoriu, sentința va fi pusă în executare de un cabinet de executări judecătorești, în cel mai scurt timp.
Mai multe amănunte din scandalul dintre cei doi soți puteți citi AICI.