Conform prognozelor intocmite de expertii CIA si ai Bancii Mondiale, daca razboaiele anilor '90 aveau ca scop petrolul, razboaiele viitorului se vor da pentru apa.

Apa acopera aproape doua treimi din suprafata Pamantului, dar cea mai mare parte este prea sarata pentru a fi consumata. Doar 2,5% din apa Terrei este dulce, iar doua treimi din aceasta se afla in calotele glaciare si in ghetari. In total, omenirea are la dispozitie mai putin de 0,08% din totalul de apa al planetei.

Apartheidul hidrologic

Acolo unde nu lipseste este irosita, iar acolo unde e mai pretioasa decat aurul oamenii se razboiesc pentru ea. Zonele in care problemele de ordin hidrografic ameninta sa provoace un conflict armat sunt cele cu rezervele de apa cele mai reduse, precum Orientul Mijlociu, si cele in care lacurile si fluviile sunt impartite de mai multe tari: Nilul, Nigerul, Eufratul, Gangele sau Mekongul.

„Pana in 2025, 40 de tari din aceste regiuni vor avea deficit de apa”, avertizeaza Steve Lonergan, director al Programului de dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP).

La cea de-a treia Conferinta Internationala a Apei de la Kyoto, fostul presedinte al URSS Mihail Gorbaciov a vorbit despre 21 de conflicte armate pentru apa in istoria recenta, remarcand ca Israelul a participat la 18 dintre ele. Actualmente, la nivel international exista 50 de dispute avand ca obiect apa.

Trei sferturi din 263 de bazine hidrografice sunt private de tratate de reglementare a exploatarii lor. De 40 de ani, bazinul Iordanului, al carui nivel scade ingrijorator in fiecare an, ameninta procesul de pace din regiune. Cu ajutorul unui sistem de conducte prin care se scurg anual o jumatate de miliard de metri cubi de apa, Israelul a capturat inca din 1964 debitul acestui fluviu.

Sistemul transporta apa de la Haifa pana in desertul Negev, alimentand zonele urbane din Ierusalim si Tel Aviv, dar si Teritoriile Ocupate.

Razboiul de sase zile a fost in primul rand un conflict pentru apa Iordanului. „Disputele pentru infrastructura din zona erau de o importanta majora, dar cea privind apa era o chestiune de viata si de moarte”, a scris fostul premier israelian Ariel Sharon in autobiografia sa.

Prin cucerirea Inaltimilor Golan si a bazinului fluvial, Israelul si-a asigurat in mai putin de o saptamana controlul asupra resurselor hidrografice care ii lipseau. Astazi, aceste resurse asigura un sfert din consumul de apa al israelienilor si 90% din cel al colonistilor din Teritoriile Ocupate.

Diferentele in privinta accesului la apa sunt macroscopice, releva publicatia italiana „Panorama”, citand acordul de la Oslo din 1995, prin care palestinienii au primit dreptul la un consum de 57 de metri cubi pe cap de locuitor, iar israelienii primesc 246 de metri cubi. Un veritabil apartheid hidrologic, care s-a agravat dupa construirea barierei defensive de catre israelieni.

Zidul ridicat pentru a stavili valurile de atentatori sinucigasi patrunde adanc in Teritoriile Ocupate, ingloband instalatii si puturi care asigurau palestinienilor aproximativ cinci milioane de metri cubi de apa pe an. Situatia e mai dramatica in Fasia Gaza, dependenta in mare parte de apa furnizata de Israel. Densitatea mare a populatiei (1,2 milioane de locuitori pe o suprafata de 360 kilometri patrati) a saracit panza freatica, infiltrata cu apa sarata din mare.

Bataie pe Nil

250 de milioane de africani din zece tari depind de apele celui mai lung fluviu de pe Pamant. Insa Nilul, „vena jugulara” a economiei egiptene, cum il denumeste revista „Panorama”, se afla intr-o situatie critica. „Apa este singurul motiv care ne-ar putea impinge la un nou razboi”, declara fostul presedinte egiptean Anwar Sadat dupa semnarea acordului de pace cu Israelul.

Din debitul anual de 84 de miliarde de metri cubi de apa, 55 de miliarde de metri cubi sunt capturati prin barajul de la Assuan si distribuiti pe teritoriul egiptean. Nemultumita de situatie, Etiopia contesta sistemul de cote de apa fixat in 1959.

Presedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a avertizat ca nu va tolera „interferentele asupra apelor Nilului”, vitale pentru energia hidroelectrica si pentru proiectele sale faraonice: dupa „Canalul pacii” din Sinai, Mubarak vrea sa construiasca un nou canal in regiunea Toshka, preluand inca o parte din debitul Nilului.

Ingrijoratoare este si scaderea nivelului lacului Victoria, de o importanta cruciala pentru 30 de milioane de africani. Din 2003, nivelul apei se reduce cu 3% pe an, echivalentul a 75 kilometri cubi de apa, ca urmare a indiguirii raului Kagera, singura sa sursa, de catre Uganda. Arma fluida

Un razboi surd, eclipsat de tragedia irakiana, mocneste in Mesopotamia. De secole, agricultorii si pescarii din Siria si Irak depind de apele Tigrului si Eufratului. Insa Turcia a construit diguri imense pe aceste fluvii si poate folosi apa ca pe o arma mai eficienta decat rachetele si petrolul. In 1991, in timpul razboiului din Golf, guvernul de la Ankara intentiona sa stranga Irakul intr-un soi de chinga hidrografica prin inchiderea digului Ataturk de pe Eufrat.

Crizele iscate de apa nu se limiteaza la Africa sau la Orientul Mijlociu. Potrivit expertilor internationali, explozia demografica si setea de energie a economiilor asiatice fac din Asia continentul cel mai riscant pentru izbucnirea unui razboi al apei.

Uzbekistanul si Kazahstanul consuma jumatate din resursele de apa ale celor doua fluvii care le uda teritoriile, Syr Darya si Amu Darya, dar acestea izvorasc din Kirghizstan si Tadjikistan.

Indusul a devenit obiect de disputa intre doua puteri nucleare, India si Pakistan. Fluviul aduce apa pentru 150 de milioane de pakistanezi si traverseaza o parte din Kashmirul indian. Inginerii din Delhi au ridicat aici diguri care, potrivit Pakistanului, incalca acordurile si ameninta siguranta tarii.

Cele doua state au aceeasi disputa si asupra apelor Gangelui. India se lupta si cu China pentru Brahmaputra, iar Bejingul vrea cat mai multe avantaje de pe urma Mekongului.

Cat costa un dar de la Dumnezeu

Criza apei provine din disproportia dintre consum si resurse. In timp ce populatia Globului s-a triplat, folosirea surselor de apa proaspata a crescut de sase ori. Din cauza cresterii consumului, jumatate din suprafata Marii Aral a disparut; 36.000 kilometri patrati de sol marin sunt acum acoperiti de sare.

Apa utilizata in irigatii reprezinta 66% din totalul consumului. Restul de 34% este absorbit de activitatile casnice (10%), industrie (20%) sau se evapora din rezervoare (4%).

„Cererea creste la cote alarmante in unele regiuni, pe masura ce populatia se mareste. Utilizarea tot mai intensa a pesticidelor si a fertilizatorilor in agricultura a contaminat apele de suprafata. In fine, folosirea apei are o dimensiune geopolitica. Pentru unii, apa e un dar de la Dumnezeu si e nepretuita, pentru altii, cum ar fi Banca Mondiala, apa costa bani”, explica Lonergan, coautor, alaturi de David Brooks, al cartii „Rolul apei proaspete in conflictul israeliano-palestinian”, aparuta in 1994.

In intreaga lume, peste 2,6 miliarde de persoane nu au apa pentru baut, gatit, spalat sau pentru conditii igienico-sanitare minime, iar 1,1 miliarde de persoane nu au acces in mod constant la surse de apa potabila. 1,8 milioane de copii mor in fiecare an de diaree, aceasta fiind a doua cauza a mortalitatii infantile la nivel global.

Pana in 2025, peste trei miliarde de oameni ar putea trai in cele 14 tari care s-ar confrunta cu o criza a apei, releva Raportul asupra Dezvoltarii Umane din 2006, difuzat pe 9 noiembrie de Programul ONU pentru Dezvoltare (UNDP).

Saracii sunt constransi sa plateasca apa potabila mai scump decat bogatii, este concluzia amara a raportului. Cei care locuiesc in cocioabele din Nairobi (Kenya) platesc de zece ori mai scump un litru de apa decat  bogatii din acelasi oras! Cele mai sarace familii din Salvador, Nicaragua si Jamaica cheltuiesc in medie 10% din veniturile lor pe apa, in timp ce in Marea Britanie cheltuirea a mai mult de 3% pentru apa e un indicator al dificultatii economice.

„Ca si foamea, lipsa apei e o criza tacuta, traita de saraci si tolerata de cei care detin resursele, tehnologia si puterea politica pentru a-i pune capat”, afirma Kevin Watkins, principalul autor al studiului.

Dreptul la apa

Conform raportului UNDP, accesul la apa potabila trebuie sa fie considerat un drept uman elementar, iar guvernele au obligatia de a asigura fiecarui locuitor cel putin 20 de litri de apa potabila pe zi. Potrivit ONU, ar fi nevoie de ajutoare internationale evaluate la 3,4-4 miliarde de dolari pe an pentru imbunatatirea considerabila a accesului la apa si la conditii igienice adecvate.

„Cele mai mari imbunatatiri se pot face in agricultura. Cresterea pretului apei impune transportul apei cu cisternele sau prin conducte, chiar si cu bidoane mari de plastic”, este de parere Steve Lonergan. Expertul ONU recomanda, totodata, utilizarea instalatiilor de udare prin picurare exact la radacina plantei, folosirea pe scara larga a instalatiilor de desalinizare, precum si importarea apei, solutie adoptata in Singapore.

Finalmente, sfatul inclus in raportul UNDP este esential: orice scopuri si credinte avem, din orice rasa sau popor facem parte si oricat de saraci sau bogati suntem, avem o singura planeta de impartit.

Risipa

Prea multe arme, prea putina apa

> Dizenteria ucide in fiecare an 450.000 de oameni in India, iar in Pakistan mor anual 118.000 de oameni din aceasta cauza. Dar India cheltuieste de opt ori mai multe fonduri pentru inarmare decat pentru programele de distributie a apei si de canalizare. Pakistanul are un buget de inarmare de 47 de ori mai mare decat chletuielile pentru apa.

> In Africa, oamenii pierd in total 40 de miliarde de ore pentru a cara apa de care au nevoie, aceasta fiind in general sarcina femeilor.

> Un european foloseste in medie 200 de litri de apa zilnic, iar nord-americanii si japonezii - 400 de litri pe zi.

> Agricultura inghite peste 70% din consumul mondial de apa. Conform UNDP, pentru a produce un kilogram de cartofi e nevoie de 1.000 de litri de apa, iar pentru un kilogram de orez e nevoie de 3.450 de litri.

EFECTELE SECETEI

Pompierii cara apa pentru sateni

Seceta face ravagii si in tara noastra. Lipsa de apa se resimte acut in mediul rural, acolo unde mii de fantani nu mai au nici macar un ochi de apa.

Taranii sunt disperati. Fantanile au secat, iar din cer nu capata decat nori slabi si vremelnici. Tot ce aveau prin gradini s-a uscat, iar pomii nici de umbra nu mai sunt  buni, atat de arsi de vapaie sunt.

Toropite de vapaia din aer, gainile nu mai au vlaga nici sa cotcodaceasca, iar ratele si gastele duc dorul baltilor de la marginea satelor, unde se balaceau in voie.

Bilantul parjolului

Oamenii nu mai au apa nici pentru ei, nici pentru animale, iar acum traiesc cu ratiile de apa transportate de pompieri. Pana marti au fost compromise din cauza secetei 1,7 milioane de hectare de teren agricol. In Neamt au secat 1.106 fantani, in Galati au secat 233 de fantani, in Dobrogea au ramas fara apa peste 110 fantani, iar in Dolj au secat peste 100 de fantani.

In sapte judete (Ialomita, Bacau, Neamt, Vaslui, Vrancea, Constanta si Maramures), pompierii transporta zilnic apa potabila, menajera si pentru consumul animalelor. In judetul Vaslui, 25.000 de oameni (20% din populatia judetului) primesc ratie zilnica de apa din cisternele pompierilor, iar peste 85% din culturile agricole au fost afectate grav de seceta.

La Cernavoda, nivelul Dunarii a scazut cu o jumatate de metru in numai doua zile, navele fiind obligate sa parcurga un ocol de 100 km. Productia de electricitate la Portile de Fier a scazut cu 40%.