Război total în „casa” Zuckenberg! De ce apelul la înarmare n-a fost cenzurat?

Sursa: Arhiva EVZ

Evenimentul Facebook care invita oamenii din Kenosha să se înarmeze împotriva manifestanţilor, a fost semnalat de 455 de ori, dar n-a fost şters de echipa de moderatori a reţelei de socializare.

O „eroare operaţională”. În acest fel fondatorul Facebook, Mark Zuckenberg, a justificat felul în care platforma a girat o pagină care făcea apel să se pună mîna pe arme la Kenosha, în Wisconsin. Intitulat „Kenosha Guard”, această pagină a creat un eveniment care chema oamenii să vină să se opună manifestaţiilor antirasiste şi revărsărilor de oameni care au avut loc după ce un bărbat negru fără arme - Jacon Blake - a primit 7 gloanţe în spate în urma unei intervenţii a poliţiei.
Câteva ore după publicarea acestui apel la arme, Kyle Rittenhouse, un militant de extremă dreapta, de 17 ani, a deschis focul asupra manifestanţilor care protestau împotriva violenţelor poliţieneşti trăgând în persoane. „În acest moment, n-am găsit vreo probă cum că acest tânăr care a tras a urmărit apelul de pe Facebook <Kenosha Guard>, unde a fost publicat şi citit evenimentul'' a indicat Mark Zuckerberg într-un video difuzat vineri seara.

Dar bossul Facebook a admis că „această pagină şi acest eveniment au violat noua noastră politică în vigoare de 2 săptămâni, care are sarcina de a urmări mişcarea QAnon şi miliţiile care creau temerea că se pregătesc de organizarea de violenţe”.

455 de semnalări a evenimentului

Potrivit unui raport intern al Facebook, reţeaua de socializare ar fi trebuit să reacţioneze mai rapid, întrucât 455 de utilizatori au semnalat activitatea paginii respective. Potrivit unui angajat, această cifră reprezenta 66% din semnalările de evenimente din acea zi. „Lucrătorii şi moderatorii care au primit primii reclamaţiile nu au înţeles despre ce era vorba”, a afirmat Mark Zuckerberg, CEO al Facebook. Mai târziu, după o altă revizie mai amănunţită, teamul Dangerous Organisation a recunoscut că acest conţinut viola normele site-ului şi l-au eliminat. Platforma a eliminat acontul şi evenimentul „Kenosha Guard”. A mai spus ca „am şters pagina trăgătorului de pe Facebook şi Instagram” şi actualmente împiedică crearea unui cont cu acelaşi nume al presupusului trăgător. Reţeaua a emis şi o avizare asupra video-urilor apărute în acest sens.

Facebook sub presiune

Reţeaua de socializare, care a ezitat mult timp să impună controale asupra conţinuturilor provenind mai ales din dreapta şi extrema dreaptă, a adoptat noi reguli la începutul lunii august.Grupul californian a interzis recent sau a limitat mii de conturi de extremă dreapta fiindcă „celebrează acte de violenţă, arată ca au pistoale şi sugerează că le vor folosi, sau au fani care demonstrează comportamente violente”. Facebook spusese că atacă „grupuri anarhiste care încurajează violenţa la proteste”, dar şi miliţiile cu sediul în Statele Unite.