Scandal cu poliția între acționarii B1TV, Bobby Păunescu și Sorin Oancea. Cei doi au lansat o serie de acuzații, fiecare la adresa celuilalt. În plus, Sorin Oancea, fostul administrator al companiei, a fost destituit, dar acesta susține că schimbarea sa nu a fost legală. Acesta arată că, potrivit actului de constituire, B1 TV Channel SRL, are doi asociați în părți egale, Sorin Oancea și Gheorghe Constantin Păunescu, fiecare cu câte 50%, iar potrivit statutului, deciziile se iau cu unanimitate, ceea ce nu a fost cazul, deci schimbarea sa este ilegală.
Scandalul a culminat în Ajunul Crăciunului, când Sorin Oancea a acuzat public că i-a fost spart biroul, dar povestea a început pe 19 decembrie, când s-a desfășurat Adunarea Generală Ordinară a Asociaților, în urma căreia Vasile Negrilă a fost numit ca nou director executiv al societății B1 TV CHANNEL SRL, începând cu data de 23 decembrie 2022. La o zi după ce Bobby Păunescu, în calitate de așa zis nou administrator al televiziunii, l-a numit pe noul director executiv, Sorin Oancea a făcut scandal la sediul televiziunii și a chemat poliția, pe motiv că a fost schimbată yala de la biroul directorului. Bobby Păunescu susține însă că acest lucru nu este adevărat, potrivit Realitatea Plus.
Acuzațiile lui Sorin Oancea
„Sâmbătă, pe la 18.40, am fost înştiinţat că o cameră de supraveghere din birou a detectat mişcare şi a înregistrat intrarea unor persoane. Imediat, am sunat la 112 şi am pornit către sediul televiziunii. Camera de supraveghere este plasată în anticamera biroului meu, la secretariat.
Cei de la poliţie, care au venit la faţa locului, au constatat că uşa nu avea semne de violenţă, dar în dreptul ei erau aşchii de metal, era şpan, semn că s-a lucrat la yală. După ce anchetatorii au luat amprentele, am încercat să deschid uşa cu cheia, dar nu a mers, semn că yala a fost schimbată. Am reuşit într-un final să deschidem uşa, în prezenţa poliţiei, cu un lăcătuş autorizat şi, la prima vedere, nu lipsea nimic din birou.
Nu ştiu cine sunt cei doi şi cum au intrat în clădire, cu portar la intrare. Ancheta va lămuri această problemă. A venit la sediu şi Răzvan Păunescu (fiul lui George Constantin Păunescu). Poliţiştii i-au spus să încerce să ia legătura cu tatăl lui (proprietarul clădirii în care funcţionează B1) şi cu fratele lui, Bobby, dar acesta nu a reuşit.
Pe lângă poliţişti, atunci când se desfăşura ancheta, mai era o persoană, care tot îşi verifica telefonul şi părea că scrie mesaje. L-am întrebat cine este. A spus că este „reporter la Realitatea”, că a fost trimis de Bobby Păunescu şi că a fost lăsat să intre pentru că Bobby a vorbit la portar, la intrare, fapt confirmat şi de portar”, a declarat Sorin Oancea pentru Pagina de Media.
Replica lui Bobby Păunescu
„Noi am fost la birou, ne-am făcut treaba, am plecat. Ulterior, am auzit de la portar că ar fi venit niște oameni care spuneau că au fost chemați la 112, vreo 10 persoane, 12-15, un număr foarte mare de polițiști sau, mă rog, îmbrăcați în polițiști, după care a apărut și fostul administrator, Sorin Oancea.
Am înțeles că s-ar fi întâmplat ceva la etajul 3, unde era fostul lui birou, sau o chestie de genul ăsta. Este un nou director executiv, este un nou administrator, iar continuau să circule din sediu pe calea adreselor de e-mail interne tot felul de comunicate din partea fostului administrator, o serie întreagă de lucruri care nu erau adevărate. Și atunci, în momentul acela, am trecut la decizia de a face această schimbare pe data de 23 și, practic, urmează cedarea-primirea”, a declarat, în replică, Bobby Păunescu, citat de Realitatea Plus. „Singurul lucru pe care l-am urmărit în permanență este acela de a reda televiziunea cetățenilor, altfel nu înțeleg de ce e atâta de mare lupta”, a mai spus Păunescu.
Oancea spune că deciziile se iau cu unanimitate
În replică, Sorin Oancea a emis un al comunicat, în care se spune că „pentru a pune capăt informațiilor false și speculațiilor care circulă, în special la un post de televiziune concurent, facem următoarele precizări.
B1 TV Channel SRL, firma care gestionează licența audiovizuală a postului B1 TV, este o societate comercială care are doi asociați în părți egale, Sorin Oancea și Gheorghe Constantin Păunescu, fiecare cu un procent de 50%. Conform statutului societății, deciziile în cadrul adunărilor generale se iau cu unanimitate, adică trebuie să aibă acordul ambilor asociați.
În data de 19 decembrie nu a avut loc nicio AGA la B1 TV Channel SRL, ci a fost doar o simplă discuție care a fost înregistrată cu acordul tuturor participanților și al cărei transcript stă mărturie în acest sens, fiind depus și la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Deci nu a existat vreo ordine de zi, un vot și cu atât mai puțin să fie adoptată vreo hotărâre, așa cum în mod fals se afirmă. Mai mult, atât reprezentantul asociatului Gheorghe Constantin Păunescu, Bobby Păunescu, cât și avocatul acestuia, au părăsit sediul social, fără a se ține vreo AGA și fără a se adopta vreo hotărâre.
Chiar dacă cineva susține contrariul, așa cum am menționat mai sus, în cadrul societății, deciziile trebuie luate cu acordul ambilor asociați, deci atât revocarea administratorului statutar, dar mai ales numirea unui nou administrator trebuie luate cu unanimitate. În acest context, este evident faptul că o numire a unui administrator aflat în conflict de interese și oricum cu notorietate de slab manager, în persoana fiului asociatului Gheorghe Constantin Păunescu, Bobby Păunescu, nu va obține niciodată unanimitate, având în vedere opoziția expresă a asociatului Sorin Oancea. Din acest motiv, Bobby Păunescu nu poate fi administratorul societății, așa cum în mod fals pretinde în acest moment”.