Război în Ucraina, ziua 768. Deciziile surprinzătoare ale lui Zelenski

Volodimir Zelenski Sursa Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Pentru Zelenski, aceasta nu este o perioadă ușoară. O demonstrează şi noul val de concedieri și schimbări de rol din rândul colaboratorilor săi. După demiterea șefului forțelor armate, Valeri Zalujni, la începutul lunii februarie, și marți a secretarului Consiliului de Securitate și Apărare Națională, Oleksii Danilov, vineri, președintele a revocat din funcţie trei consilieri și doi colaboratori importanți.

Au existat schimbări în conducerea serviciilor de informații și în posturi cheie din armată. Iar acum a sosit rândul prietenului său de o viață, Serhiy Shefir, scrie corriere.it.

Observatorii notează că majoritatea ucrainenilor continuă să fie împotriva alegerilor în această perioadă de urgență națională, iar centralizarea de sus în jos impusă de președinte este întâmpinată cu un scepticism din ce în ce mai mare. Un context în care vestea demiterii lui Serhiy Shefir, mâna sa dreaptă din 2019, a fost primită cu surprindere. În 2021, Shefir a suferit un atac, care a rămas învăluit în mister: întorcându-se la Kiev dintr-o călătorie de afaceri, mașina sa blindată a fost lovită de zece gloanțe. El a scăpat cu viaţă, șoferul în schimb, nu.

Război în Ucraina. Ce ascund demiterile

Sursa foto: Arhiva EVZ

Un purtător de cuvânt a explicat sâmbătă, după publicarea decretului oficial, că demiterea lui Shefir a fost „o optimizare de personal” a biroului președintelui. Însă povestea pare să ascundă altceva. Shefir este un vechi prieten de-al lui Zelenski și partener de afaceri încă de pe vremea Kvartal 95, compania de producție fondată în 2002 de președinte, când era actor.

Au lucrat împreună la serialul TV care l-a făcut celebru pe Zelenski, Servant of the People, difuzat din 2015 până în 2019, unde Shefir a fost scenarist, producător și regizor, iar în 2019, înainte de a candida la președinţie, Zelenski i-a transferat acțiunile companiei. În serialul TV, Zelenski juca rolul unui profesor de liceu care devine peste noapte președinte. Iar viaţa i se schimbă la 360 de grade. Aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în realitate.