Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă zi, cea de-a 528-a, iar pacea pare încă departe, în condițiile în care nici Rusia și, cu atât mai puțin Ucraina, nu sunt dispuse să renunțe la teritorii pentru a permite deschiderea unor negocieri. Cu toate acestea, în Arabia Saudită, au loc discuții menite să pregătească terenul pentru o viitoare formulă de pace în Ucraina. La negocieri, de la care Rusia a fost exclusă și-a anunțat prezența și un oficial chinez.
O reuniune la nivel de consilieri de şefi de guvern şi de reprezentanţi ai ministerelor de externe este programată în Arabia Saudită la Jeddah, la acest final de săptămână. Întâlnirea are drept obiectiv pregătirea unui viitor summit al liderilor lumii, pe care Kievul intenţionează să îl organizeze în această toamnă, pentru a prezenta formula de pace propusă de președintele Volodimir Zelenski.
China a anunţat vineri că va trimite un oficial de rang înalt în Arabia Saudită pentru discuţiile din acest weekend, la care Rusia a fost exclusă. Anunţul Beijingului este o reușită diplomatică pentru Ucraina, pentru Occident şi pentru gazdele saudite, notează Reuters.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că participarea Chinei la reuniunea puterilor mondiale din Arabia Saudită pentru a discuta planul de pace al Ucrainei reprezintă un „super progres”, transmite EFE. Ministrul ucrainean a precizat că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a jucat un rol important în acest sens.
„Vrem să participe China la summitul Formulei de Pace. Vestea că China îl trimite pe (emisarul special pentru probleme euroasiatice) Li Hui la Jeddah este un super progres. Arabia Saudită a atras China, iar aceasta este o victorie istorică”, a declarat Dmitro Kuleba, citat de Interfax.
Începerea negocierilor de pace în acest moment este foarte dificilă dat fiind că nici Ucraina, nici Rusia nu sunt pregătite să cedeze teritorii ca să pună capăt acestui război. Or, există o marjă foarte îngustă de negociere pentru a permite ca dialogul să înceapă. La acest moment, inițiativele chineze, arabe, occidentale și africane par ineficiente. Însă, arată experții, trebuie făcut un astfel de pas deoarece, în cele din urmă tot vor avea loc discuții reale.
Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru Putin
În marja reuniunii programată în Arabia Saudită, la Jeddah, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avut un mesaj pentru Vladimir Putin, rivalul său rus. El a avertizat că „teroriştii ruşi” nu trebuie nici măcar să spere că vor reuşi să provoace o criză alimentară globală. Zelenski a menționat că exporturile de produse alimentare ucrainene sunt un factor-cheie în stabilitatea pieţelor alimentare.
„Iar noi colaborăm cu toţi partenerii noştri, atât din regiune, cât şi din lume în general, pentru a garanta securitatea alimentară. Apropo, mâine, la Jeddah - în Arabia Saudită - va începe o reuniune a consilierilor şefilor de stat şi a reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe cu privire la Formula de Pace. Vor fi reprezentate multe ţări, diferite continente, inclusiv ţările din Sudul global.
Este foarte important, deoarece în chestiuni precum securitatea alimentară soarta a milioane de oameni din Africa, Asia şi alte părţi ale lumii depinde în mod direct de cât de rapidă va fi lumea în punerea în aplicare a formulei de pace. Sunt recunoscător Arabiei Saudite pentru această platformă de negocieri. O reuniune în acelaşi format a avut loc recent la Copenhaga. Ne îndreptăm pas cu pas spre Summitul global pentru pace”, a afirmat președintele ucrainean.
Preşedintele ucrainean a mai spus că a mulțumit încă o dată tuturor celor care, în Statele Unite, ajută Ucraina să-şi apere libertatea. Este vorba de lideri ai ambelor partide, Congresul american, preşedintele Biden, fiecare familie şi comunitate americană.
Ucrainenii forțează o breșă în sectorul sudic al frontului
Contraofensiva ucraineană forțează noi breșe în sectoare din frontul sudic. Potrivit The Washington Post, Ucraina a decis să trimită pe câmpul de luptă Corpul 10 Armată de rezervă, înarmat cu echipamente grele occidentale. Publicația americană vorbește despre intensificarea luptelor, în special în zona localității Rabotîne, în regiunea Zaporojie. Aici au loc lupte foarte grele deoarece se află la mai puțin de 2,4 km de linia principală de apărare a rușilor. Or, forțele ucrainene forțează o breșă în acest punct pentru a sparge linia frontului, subliniază publicația.
Informația a fost confirmată și de publicația The Moscow Times care vorbește de lupte foarte aprige în zona satului Rabotîne. Forțele armate ucrainene par să fi schimbat din nou tactica în timpul contraofensivei începută în urmă cu două luni, aruncând în luptă unități de rezervă, tancuri și vehicule de luptă occidentale.
Oficialii militari și analiștii estimează că, la Rabotîne, armata ucraineană s-a apropiat cel mai mult de linia principală de fortificații rusești. Iar această operațiune pare să fie cea mai bună oportunitate de a face o breșă.
Rabotîne, considerat un important punct strategic, se află la jumătatea distanței dintre Orekhove, controlat de ucraineni, și Tokmak, aflat sub control rusesc. De aici pornește drumul spre Berdiansk, pe coasta Mării Azov. La începutul lunii iunie, armata ucraineană a trecut la ofensivă folosind echipamente occidentale, în timp ce comandamentul a păstrat în rezervă militari antrenați în Occident.
Vladimir Putin strânge bani pentru război
În Rusia, Vladimir Putin a semnat o lege care impune un impozit pe profitul excepțional al companiilor rusești. Legea a fost aprobată de parlament luna trecută și are ca scop colectarea a 300 de miliarde de ruble pentru efortul de război. În același timp, Vladimir Putin speră să reducă presiunea asupra bugetului federal, în timp ce Rusia duce un război costisitor în Ucraina.
Rata impozitului pe profit va fi de 10% din diferența dintre profitul mediu al firmelor pentru 2021 - 2022 și profitul lor pentru 2018 - 2019. Firmele pot beneficia de o reducere de 50% dacă plătesc înainte de 30 noiembrie.
Există și scutiri pentru pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și pentru companiile de petrol, gaze și cărbune.
Conform unui document consultat de Reuters, în prima jumătate a acestui an guvernul rus a cheltuit pentru apărare o sumă mai mare cu 600 de miliarde de ruble decât ţinta de 4.980 miliarde de ruble (54 de miliarde de dolari) pe care a stabilit-o iniţial pentru întregul an 2023.
În primele şase luni ale anului cheltuielile pentru război ale Rusiei s-au ridicat la 5.590 de miliarde de ruble, adică 37,3% din cheltuielile totale de 14.970 miliarde ruble din primul semestru. Comparativ, planurile bugetare ale Rusiei arătau că 17,1% din fondurile totale urmau să fie cheltuit pentru apărare naţională.