Un amiral britanic susţine că sunt șase pași ce ar transforma criza din Fâșia Gaza într-un Război Mondial.
Fâşia Gaza, la şase paşi de un război mondial. Fostul șef al Marinei britanice, Lord West a prezentat șase pași prin care războiul din Fâșia Gaza s-ar putea transforma într-un Război Mondial.
Lord West a precizat care sunt cei șase pași prin care războiul din Orientul Mijlociu poate deveni un conflict mondial.
Potrivit fostului șef al Marinei britanice, sunt câteva țări care vor fi atrase în acest conflict, iar ele sunt:
- Regatul Unit
- Statele Unite ale Americii (SUA)
- Liban
- Siria
- Iran
- Rusia
Pașii prin care conflictul din Fâşia Gaza se transformă în Război Mondial
Așadar, Lord West spune că primul pas are legătură cu incursiunea terestră israeliană în Fâşia Gaza. Dacă Israelul face un număr ridicat de victime în timpul invaziei terestre, atunci se poate ca Hezbollah să intre în război.
În cazul în care se întâmplă acest lucru, Israelul va riposta. Această ripostă va consta în atacuri în Liban. Acesta este cel de-al doilea pas.
Fostul șef al Marinei britanice spune că al treilea pas este intrarea Siriei în război. Țara va avea sprijinul Federației Ruse.
Mai este vorba și despre o intrare în conflict a Iranului. De altfel, țara a anunțat că va răspunde pe mai multe fronturi dacă se va intra terestru în Gaza.
În cazul în care Israelul va fi rău afectat, Marea Britanie și SUA vor interveni imediat și ele.
Ultimul pas către un conflict mondial, potrivit lui Lord West, ar fi intrarea Arabiei Saudite în război.
Forţele aeriene israeliene au lovit aeroporturile din Damasc și Alep
Presa de stat siriană a raportat că lovituri aeriene israeliene duminică dimineața devreme au vizat aeroporturile internaționale din capitala siriană Damasc și orașul Alep (nord), provocând moartea unei persoane. Pistele au fost avariate și scoase din funcțiune.
Atacul este al doilea din această lună asupra aeroportului internațional din Damasc și al treilea asupra aeroportului din Alep, în contextul în care tensiunile cresc în Orientul Mijlociu din cauza războiului dintre Israel și Hamas.
Presa de stat siriană a citat un oficial militar neidentificat care a declarat că aeroporturile au fost lovite de armata israeliană dinspre Marea Mediterană, la vest, și dinspre Înălțimile Golan, ocupate de Israel în Siria, la sud. Acesta a precizat că un angajat a fost ucis și un altul a fost rănit la Damasc, pe lângă pagubele materiale.
Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu imediat.