Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a avut sâmbătă la România TV o primă poziție în chestiunea taxei „pe lăcomie”, după ce mediul bancar și de afaceri au reacționat dur în privința acestei măsuri fiscale.
Guvernul a adoptat OUG de modificare a unor măsuri fiscal-bugetare, cea mai importantă fiind taxa pe activele financiare ale băncilor.
Teodorovici a avertizat băncile că dacă ROBOR va crește, iar dobânzile pentru creditele românilor vor crește, se vor lua noi măsuri împotriva lor:
„Este cel mai important act pe care l-a emis acest Guvern, în ultimii 2 ani. Au fost presiuni imense ca el să nu apară. O să prezentăm scrisorile care au venit la ministere, o să le prezentăm alături de premier. Nu e intenția de a taxa băncile, ci de a le descuraja de a avea un nivel de dobândă ridicat. Nu am prevăzut niciun leu ca urmare a acestei măsuri în bugetul pe anul viitor. Ne dorim să fie cât mai jos acest ROBOR ca să nu taxăm activele băncilor. Consiliul Concurenței va face o investigație să vedem cât s-au împrumut băncile între ele și multe altele. Încercăm să anticipăm pașii următori ai băncilor, poate vor mări acea cotă fixă din contracte. Dacă vor face asta, vor urma noi măsuri.
Consiliul Concurenței să facă o analiză cu noi, să vedem cât s-au împrumutat băncile între ele, cât au împrumutat mai departe. Dacă eu cer Consiliului Concurenței și care sunt efectele unui astfel de mecanism și spune în doi trei ani, păi în trei ani economia noastră e...Vom modifica clar ca acea structură va face aceste investigații. Nu e permis să faci în 2-3 ani. E maxim 6 luni, raport parțial la 3 luni de zile. În 2 ani pleacă și mama companiei si prinde orbul scoate-i ochii.”, a declarat Teodorovici la Romania Tv.