Ratingul Greciei, redus şi de către Fitch

Fitch a scăzut ratingul obligaţiunilor Greciei la o treaptă deasupra nivelului de "faliment", după ce Moody's şi Standard and Poor's au efectuat operaţiuni similare luna trecută, informează Reuters.

Astfel, ratingul Greciei a ajuns la CCC, de la B+, motivul fiind reprezentat de faptul că nu există un nou program de finanţare clar destinat acestei ţări. La aceasta se adaugă rolul ambiguu pe care l-ar putea avea creditorii privaţi în această operaţiune şi înrăutăţirea prognozelor privind situaţia macroeconomică a aceastei ţări, se arată într-un comunicat al Fitch.

Recent, agenţia de evaluare a ratingului Moody’s a decis să reducă ratingul pentru datoriile Irlandei la "junk", statut care nu recomandă ţara pentru investiţii. Totodată, Moody’s a avertizat că Irlanda ar putea avea nevoie de o a doua salvare înainte de a putea relua vânzarea obligaţiunilor de stat către investitori.