Rata şomajului din Spania, în continuă creştere

Primul raport oficial din Spania privind piaţa muncii, după victoria partidului Popular, condus de Mariano Rajoy, arată că şomajul continuă să crească.

Astfel, potrivit estimărilor pentru luna noiembrie, în Spania şomajul a crescut cu aproximativ 1,3%. În spatele acestui procent se află nu mai puţin de 4,42 de milioane de persoane care primesc ajutoare de şomaj. Printre aceştia, foarte mulţi români.

Este pentru prima oară în 15 ani când rata şomajului din Spania ajunge la 21,5%. Evoluţia ratei şomajului se explică, arată specialiştii OCDE, în urma deciziilor de reducere a posturilor din sectorul public, la toate nivelurile de administraţie din Spania, pentru a respecta ţinta de deficit, de 4,4% pentru 2012, şi de 3% în 2013.

Prognozele specialiştilor sunt şi mai sumbre. Se estimează că anul viitor, rata şomajului va creşte până la 23%, urmând ca, abia din 2013, aceasta să scadă treptat. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) mai anunţă că spaniolii vor avea, în 2012, o creştere economică de numai 0,3%. CITIŢI ŞI:

  • Obama: SUA sunt dispuse să ajute UE în rezolvarea crizei datoriilor
  • Europenii nu pot strânge 1.000 de miliarde € pentru fondul de salvare