Nabila Bakkatha, din orașul marocan Beni Mellal, a aflat cu stupoare că fotografiile sale fac înconjurul lumii, conectate cu povestea tinerei jihadiste din cartierul parizian Saint Denis, despre care se supusese inițial că s-ar fi aruncat în aer.
Multe din informațiile vehiculate săptămâna trecută în presa occidentală în legătură cu dramatica intervenția a trupelor speciale franceze în Saint Denis, cartier în care se ascundea jihadistul Abdelhamid Abaaoud, creierul atentatelor din Paris, s-au schimbat dramatic în ultimele zile. După ce toată mass-media i-a dedicat materiale ample verișoarei lui Abaaoud, catalogată drept prima femeie kamikaze a Europei, condimentate cu aspecte inedite din viața acesteia, surse din poliția franceză au anunțat că nu Hasna Ait Boulahcen s-a aruncat în aer, ci că ar fi fost mai degrabă spulberată de suflul exploziei unui alt jihadist sinucigaș, aflat în apartament în momentul respectiv și ale cărui rămășite au fost descoperite ulterior.
Mai multe decât atât, o doamnă din Maroc revendică fotografiile despre care Daily Mail spunea că aparțin jihadistei Hasna Ait Boulahcen. Într-un interviu pentru CNN, Nabila Bakkatha a povestit că cel puțin două dintre acestea îi aparțin și că o fostă prietenă le-ar fi vândut unor publicații vestice, folosindu-se de o oarecare asemănare fizică. Este vorba despre cea în care ”jihadista” apărea goală într-o cadă acoperită de spumă și o alta în care face semnul victoriei cu ambele mâini. Fotografiile ar fi fost făcute în vremea în care a Nabila a studiat fashion design în Franța și a locuit la o prietenă într-un mic oraș din nord. După terminarea studiilor, în 2007, femeia s-a întors în țara de origine, s-a căsătorit, a devenit mamă iar ulterior o divorțat. Relația sa cu femeia în casa căreia a făcut fotografiile s-a deteriorat iar Nabila crede că aceasta a vândut fotografiile, mințind că ar fi vorba de Hasna Ait Boulahcen, ca să se răzbune.
”Am aflat de la un prieten că pozele mele au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Familia mea e șocată și multe din rudele mele nu-mi mai vorbesc. Intenționez să dau în judecată atât persoana care a le-a vândut, cât și pe jurnaliști care au luat de bun ce le-a spus aceasta”, a precizat Nabila.