Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, că această instanţă nu are competenţa de a judeca dosarul în care fostul ministru al Sănătăţii, Sorina, Pintea este acuzată de luare de mită.
Astfel, cauza a fost trimisă la Tribunalul Maramureş. Decizia, care este definitivă, a fost luată după aproape şapte luni de la momentul în care DNA a trimis dosarul în instanţă.
„În baza art. 47 alin. 3 Cod proc. pen. admite excepţia de necompetenţă teritorială a T.B. Secţia I Penală. În baza art. 346 alin. 6 Cod proc.pen. rap. la art. 50 Cod proc.pen. declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, judeţul Maramureş. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.12.2020”, se arată în decizia tribunalului.
Pe 30 aprilie, Sorina Pintea, la data faptei manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), scrie Agerpres.
Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, încheiat în anul 2019.
Potrivit anchetatorilor anti-corupție, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează DNA.
Iniţial, pe 29 februarie, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, însă a fost eliberată din arest pe 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.