Răspunsul lui Pârvulescu la atacul preşedintelui

Acuzat că a sabotat proiectul legii electorale, Cristian Pârvulescu a organizat ieri o conferinţă de presă în care a prezentat poziţia oficială a Asociaţiei Pro Democraţia.

„Legea privind reforma electorală este o minciună a domnului Pârvulescu“, a declarat Traian Băsescu la finalul acestei săptămâni. Aducând critici dure la adresa legii votului uninominal propusă de Pro Democraţia, preşedintele României nu a ezitat să aducă şi acuzaţii personale la adresa lui Cristian Pârvulescu, pe care l-a acuzat de subiectivism, datorat funcţiei pe care soţia acestuia o deţine în cadrul guvernului.

Divergenţele create în jurul legii electorale s-au accentuat în momentul în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale două articole ale legii. Traian Băsescu l-a acuzat pe Pârvulescu că ar fi introdus în mod voit aceste erori. Pârvulescu s-a arătat surprins de afirmaţiile preşedintelui, argumentând că Pro Democraţia „a purtat această luptă din 1995 şi a rămas de atunci fidelă obiectivelor sale. Spre deosebire de alţii, care şi-au schimbat orientările politice în fiecare an.“