De mai bine de cinci luni, Ministerul Tineretului și Sportului nu a mai finanțat Federația Română de tenis și, implicit, proiectele acesteia de finanțare a programelor sportive adresate copiilor și tinerilor.
Situația de la Federația Română de Tenis a făcut-o pe marea campioană Simona Halep să reacționeze. „Noi știm că aceste alegeri au fost democratice și avem convingerea fermă că, la ora actuală, Ion Țiriac este singurul om care nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din România”, a scris Halep.
La rândul ei, Sorana Cârstea, o altă mare campioană la tenis, a reacționat față de situația de la Federația Română de Tenis. „Nu mai sunt bani pentru turnee, echipamente, antrenori, centre regionale și așa mai departe. Toate acestea pentru că domnul Țiriac nu apare încă într-un registru, iar dacă nu figurează în acest registru Ministerul nu știe cine a fost ales președinte, deși a participat la congresul de alegeri. Viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie distrus de birocrație!”, a scris Sorana.
Situația de la federație se datorează faptului că alegerile pentru funcția de președinte au fost contestate în instanța de judecată, iar de aici a apărut un întreg lanț de probleme. La alegerile din luna iunie 2019, Ion Țiriac a fost ales președinte dar contracandidatul său, Marius Vecerdea a contestat în instanță acest fapt.
Ministrul se implică
Liberalul Ionuț Stroe, proaspăt numit în funcția de ministru al Sportului, a reacționat și a spus că vor fi finanțate programle sportive care privesc tenisul românesc. „Vreau să le asigur pe cele două campioane că există din partea mea și a ministerului totală disponibilitate și flexibilitate pentru a rezolva acest lucru. Nu e vorba de rea intenție, este o problemă legală, nici măcar birocratică nu este. E o problemă de care m-am lovit încă de la primele orele ale mandatului meu. E vorba de un litigiu în care se află persoane din cadrul federației, această problemă este din păcate în instanță, lucru care face aproape imposibilă realizarea unei legături de natură contractuală de a finanța această activitate de către statul român. Există soluții alternative, ne gândim la ele. Există finanțarea activității Federației de Tenis prin Comitetul Olimpic Român, putem face acest lucru, COR este o formă asociativă care poate să realizeze finanțarea până când litigiul aflat în instanță se va rezolva”, a spus Stroe, la Digi Tv.