Rareș Bogdan face presiuni pentru aderarea la Schengen: „Este dreptul nostru legitim!”. Video

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Amânarea procedurilor de aderare a României la Spațiul Schengen va încuraja mișcările extremiste și anti-europene din țara noastră. Europarlamentarul Rareș Bogdan a solicitat ca România să fie primită cât mai repede în Spațiul Schengen. El a susținut un discurs de la tribuna Parlamentului European cu prilejul prezentării Stării Uniunii de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Rareş Bogdan a solicitat, într-un discurs de la tribuna Parlamentului European, reunit la Strasbourg ca România să fie primită cât mai repede în Spațiul Schengen. El a subliniat că țara noastră nu cere ceva care nu i s-ar cuveni și nici tratament preferențial. Discursul său vine după ce cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat pe 29 august că România îndeplinește toate cerințele pentru aderarea la Spaţiul Schengen, alături de Bulgaria și Croaţia.

„Din solidaritate și spirit european real, România i-a ajutat pe ucrainenii și sirienii fugiți de război. În numele solidarității, camioanele și trenurile încărcate cu grâne din Ucraina ce urmează să ajungă în țările vestice traversează România zilnic, iar în sens invers traversează camioanele și trenurile cu ajutoare pentru poporul ucrainean”, a arătat în discursul pe care l-a susținut europarlamentarul Rareș Bogdan.

Aderarea României la Schengen ar fi o recunoaștere a eforturilor pe care ţara noastră le-a făcut şi continuă să le facă pe toate palierele pentru a îndeplini condițiile.

„În numele solidarității, România înțelege și acceptă ca țările care au energie mai multă să reducă din consum și să dea și celor care au mai puțină. În numele solidarității, dar și al dreptului său, România cere ce i se cuvine: aderarea la Schengen. După 11 ani nedrepți de așteptare. Care este starea reală a Uniunii Europene? Cu state care stau în lojă și state care stau la ușă?”, a mai spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan atrage atenția asupra curentului populist

În plus, o întârziere a procesului va duce la dezvoltarea mișcărilor politice de tip extremist, antieuropene. Rareș Bogdan a mai spus, din Parlamentul European, că România are dreptul legitim să adere la Schengen deoarece și-a securizat frontierele și a îndeplinit toate criteriile de aderare ce i-au fost impuse.

„România îndeplinește toate condițiile, și-a securizat frontierele pe banii ei, și nu cu companii românești. Unde e solidaritatea? Există riscul ca în România să crească numărul populiștilor și extremiștilor exact din acest motiv. Riscă cineva ca, peste 18 luni, jumătate dintre eurodeputați să fie eurosceptici? Cine vrea ca încă un popor european să renunțe la a crede în solidaritate? Ale cui interese le servesc aceia? Poporul român nu solicită favoruri, ci un statut demn și legitim într-o Europă la a cărei stabilitate și continuitate contribuie în fiecare zi. Vrem dreptate pentru România! Vrem în Schengen! Este dreptul nostru legitim!”, și-a încheiat discursul eurodeputatul liberal.