Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan i-a îndemnat, sâmbătă, pe tineri, să nu urmeze fără raționament retorica de la Bruxelles legată de consumul de apă și energie, menționând că ei trebuie să înțeleagă criza energetică actuală, însă nu e cazul să cadă „în păcatul extrem”.
Rareș Bogdan a făcut referiri la îndemnările venite de la Bruxelles potrivit cărora populația ar trebui să fie atentă la consumul de energie pe care îl are. În acest sens, el le-a spus tinerilor liberali din cadrul Şcolii politice de vară a Tineretului Național Liberal, să se spele zilnic, nu o dată pe săptămână.
El a mai menționat că nu e cazul nici să stea la 19 grade Celsius în casă.
„Nu neapărat toate scenele apocaliptice şi toată retorica dezastrului este cea care caracterizează România.
Vreau să vă rog să ascultaţi cu circumspecţie inclusiv retorica de la Bruxelles cu privire la… adică să vă spălaţi zilnic, să faceţi duş zilnic, nu o dată pe săptămână, să încercaţi să nu opriţi apa când vă spălaţi pe dinţi, să nu mâncaţi făină de gândaci şi nici să nu staţi la 19 grade”, a spus Rareș Bogdan.
Imediat după, el i-a îndemnat pe tineri să fie raţionali, echilibraţi, și să înţeleagă ce înseamnă momentul actual din punct de vedere al energiei, dar să nu cadă în păcatul extrem, potrivit Antena 3.
Precizările lui Rareș Bogdan vin în contextul în care Guvernul a îndemnat populația să economisească energie, iar state europene au decis să limiteze temperatura din instituții la 19 grade în această iarnă.
Nicolae Ciucă face apel la populație pentru a economisi energia
În paralel cu precizările făcute de Rareș Bogdan, premierul României Nicolae Ciucă a făcut apel la populație pentru a reduce energia electrică și a menționat în același timp că Guvernul a avut o discuție pe tema unui sistem de bonificații pentru românii care reușesc să economisească energie.
De asemenea, el a adăugat că s-a discutat și penalizarea celor care risipesc energie, însă deocamdată, pentru un astfel de sistem nu există o soluție tehnică.
„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit, şi facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a explicat premierul.