Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat în premieră cum ar putea arăta noul Guvern după alegerile din 6 decembrie.
Europarlamentarul Rareș Bogdan, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a fost invitatul special al ediției din 11 noiembrie a interviurilor ȘtiriDiaspora. Prim vicepreședintele PNL a spus în exclusivitate cu cine ar putea face alianță liberalii pentru a obține majoritatea.
„Îmi doresc PMP și USR"
Întrebat dacă în viitoarea alianță guvernamentală de la parlamentare ar putea fi cooptat și UMDR-ul, Rareș Bogdan a răspuns: „Am un respect deosebit pentru populația de etnie maghiară. Consider că sunt cetățeni onești, dar pentru liderii UDMR cred că repetarea dimineață, după ce-și fac sfânta rugăciune și își beau cafeaua, a articolului 1 din Constituție ar fi un atu. Nu mi-i doresc la guvernare, îmi doresc mai repede PMP și USR.
Suntem PNL și ne vom ocupa de cetățenii României, indiferent de etnie. Așa cum Ilie Bolojan, Emil Boc, Florin Oancea sau alți primari din orașele unde sunt comunități importante de maghiar, nu a existat nici o diferență în administrarea orașelor cu privire la străzile sau casele unde locuiesc etnici maghiari.
Emil Boc a fost același primar pentru maghiari și pentru români, Ilie Bolojan a făcut la fel, de asemenea, Daniela Câmpean la Sibiu e același președinte de Consiliu Județean la Sibiu și deopotrivă se comportă și cu sașii și cu romii și cu evreii, cu maghiarii și cu români," a declarat politicianul.
Momentul 10 august 2018 e încă viu
Chestionat legat de instituția care coordonează relațiile cu românii din afară, Departamentul Românilor de Pretutindeni, liberalul a declarat: „Deocamdată funcționează ca agenție, e condus de un om bine ancorat în problemele diasporei, Ovidiu Burdușa. Important este câți bani poate să aducă, ce proiecte atrage pentru cei 5 milioane de români din diaspora. Este un domeniu extrem de important pentru o guvernare care a primit câteva sute de mii de voturi de acolo (…)
A reușit să fie o platformă între frații noștri din diaspora și cele două ministere cu care românii intră în contact cel mai des, Ministerul de Interne și MAE. Chiar dacă mai sunt funcționari publici care își dezonorează statutul, actele pe care le emite azi o ambasadă, un consulat sunt mult mai ușor de obținut decât în urmă cu ani de zile”.
Rareş Bogdan a pus pe tapet și principalele motive care încă îi ţin pe români departe de gândul de a munci în ţara lor, în ciuda dorinţei de a fi aproape de familie. Deşi diferenţele de salarii în anumite domenii încep să se simtă tot mai puţin, avantajele pe care alte ţări le oferă românilor plecaţi în străinătate sunt în continuare o lecţie de învăţat pentru România.
„Au spus aşa (n.red. – românii din străinătate): 'Noi am veni, ne este dor, dar copiii noştri merg la şcoli ultra-performante din punct de vedere al infrastructurii IT. Copiii sau bătrânii noştri dacă au o problemă, merg la o reţea spitalicească care este extrem de bine pusă la punct (…) Cine ne oferă nouă posibilitatea de a veni în ţară, de a merge la un spital cu bătrânii noştri şi a nu ne infecta de infecţii nosocomiale sau alte infecţii. Cine garantează că putem merge pe şosele şi nu vom avea un accident din cauza lipsei autostrăzilor, a centurilor ocolitoare?'
La aceste întrebări e greu să le răspunzi. Erau şi oameni mai rafinaţi care se refereau şi la chestiuni politice, la chestiuni de apartenenţă la UE, la chestiunile de libertăţi, de drepturi, Cu toţii au în minte mitingul din 10 august când au fost gazaţi, o bună parte din cei care au fost acolo erau oameni din Diaspora. Sunt amintiri crude care încă îi opresc să vină spre ţara mamă".