La un an de la tragedia din Apuseni, va fi publicat raportul privind accidentul în care două persoane şi-au pierdut viaţa: pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion.
Potrivit legilor internaţionale, dacă ancheta nu este finalizată, autorităţile sunt nevoite să prezinte stadiul cercetărilor, numărul persoanelor audiate şi alte detalii legate de investigaţie. Până acum, peste 200 de persoane au fost audiate în acest caz, solicitându-se informaţii de la peste 40 de instituţii ale statului. Raportul de investigație tehnică privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni ar trebui făcut public astăzi, de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile.
Aproape 100 de zile puse cap la cap, atât însumează audierile în cazul tragediei aviatice de anul trecut din Munţii Apuseni. Mai precis, 2354 de ore, în care au fost audiate 209 persoane, majoritatea dintre ele angajaţi ai Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, S.T.S., M.Ap.N., Ministerului Sănătăţii Publice, dar şi pădurarii care i-au găsit pe supravieţuitorii accidentului aviatic.
În ianuarie 2014, un avion al Şcolii Superioare de Aviaţie, pilotat de Adrian Iovan, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. Pilotul şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, iar copilotul şi alţi patru medici au fost răniţi.
Tragedia din munți
Luni, 21 ianuarie 2014, un avion medical s-a prabusit în Munții Apuseni. Pilotul, Adrian Iovan, aflat la manșa avionului de tip BN2, care a aterizat forțat în Munții Apuseni a fost găsit decedat de echipajele de salvare ce au ajuns la locul tragediei abia după cinci ore. În ciuda manevrelor de resuscitare, și-a pierdut viața și o femeie, aceasta fiind medic rezident. Au mai fost răniți alți patru medici și copilotul. Aeronava efectua o cursă umanitară, la bord aflându-se o echipă de medici ce trebuia să ajungă la Oradea, pentru prelevarea unor organe.
Filmul accidentului:
- Ora 16:34. Vestea că avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană se răspândeşte rapid. Un medic din avion a anunţat autorităţile la 112.
- Ora 17:20. Şeful IGSU anunţă că, toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă.
- Ora 17:35. Elicopterul de la SMURD Mureş s-a retras din zona accidentului aviatic, din cauza ceţii
- Ora 18:25. Echipele de intervenţie nu pot găsi medicii şi echipajul din avion
- Ora 18:40. Director Romatsa: Ştim exact coordonatele aeronavei, dar este foarte greu de ajuns la victime
- Ora 21:20. Echipajele de salvatori au reușit să ajungă la locul accidentului aviatic, răniții urmând să fie evacuați din zonă. Cei șapte pasageri ai avionului prăbușit au fost găsiți de mai mulți localnici din localitatea Horea.
- Ora 21:25, Premierul Victor Ponta a anunţat că a aflat, dintr-un SMS, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliş au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital. Toate cele şapte victime din avion sunt în viaţă.
- Ora 22:00. Coordonatorul de transplant Victor Zota anunţă, că unul dintre medicii aflaţi în avionul care a aterizat forţat i-a comunicat telefonic că două dintre victime şi-au pierdut cunoştinţa.
- Ora 22:50. Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, a declarat că una dintre victimele din avionul care a aterizat forţat este încarcerată, o alta are picioarele rupte, iar o a treia, fracturi la mâini.
- Ora 22.55. Televiziunile aunuţă moartea lui Adrian Iovan, pilotul aeronavei. Informaţia a fost confirmată ulterior de ISU Alba care a precizat că una dintre victimele accidentului aviatic a murit.
- Ora 23:58. Studenta aflată în avionul care ar fi aterizat forţat a murit. În ciuda manevrelor de resuscitare. Ea a fost găsită de echipele de salvatori în șoc hipotermic.
MARŢI
- Ora 02:52. Primul rănit în accidentul aviatic a ajuns la UPU Cluj, fiind vorba despre un bărbat cu fracturi. Ora 04:50 Ultimii doi răniţi, aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 din Cluj-Napoca. Ora 6:15. Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă. Medicul şef al UPU Cluj, adela Golea, a declarat, marţi dimineaţă, că toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic de la graniţa judeţelor Alba şi Cluj sunt conştiente şi au fost internate la Terapie Intensivă, nefiind necesar transferul pacienţilor în alte oraşe. Ora 8:24. Trupul lui Adrian Iovan, scos din avion şi dus la un centru din Câmpeni, de unde va fi preluat de IML. Procurorii au dispus ca autopsiile pentru Iovan şi pentru studentă să fie făcute la Câmpeni. Ora 10:00. Liviu Dragnea cere anchetă pentru a vedea dacă salvatorii victimelor accidentului aviatic din Cluj au întârziat din cauza STS.Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că se vor face două anchete cu privire la accidentul aviatic de luni, una privind avionul, care prezenta riscuri de zbor, şi o alta referitoare la intervenţie, care a fost întârziată. Ora 11:00. Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a precizat că localizarea s-a făcut pe baza informaţiilor furnizate de operatorii telecom odată cu primirea primului apel la 112