Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost, în primul trimestru al acestui an, de 9 la 10.
Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.
În primele trei luni ale acestui an, numărul mediu de pensionari a fost de 5,234 milioane persoane, în scădere cu 11.000 persoane faţă de trimestrul precedent.
Pensia medie lunară a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% faţă de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,2% (comparativ cu 50,1% în trimestrul precedent), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică citat de Agerpres.
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 108,5%.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 450 de lei (790 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.246 lei în municipiul Bucureşti).
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,3% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 1,9%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul I 2017, a fost de 663.100 persoane, din care: 540.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 11,6% din totalul pensionarilor din această categorie şi 122.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 31,2% din totalul acestora.