Nici personalul medical şi nici managerul Spitalului Municipal Câmpulung nu cunoşteau criteriile actuale de încadrare şi declarare a nou-născuţilor vii sau cum se face managementul terapeutic al prematurului, se arată în raportul întocmit de o echipă de control a Ministerului Sănătaţii după ce doi copii nu au fost declaraţi şi nici îngrijiţi corespunzător timp de 9 zile după naştere.
Conform raportului de control înaintat astăzi ministrului Sănătăţii, CSEKE Attila, menţinerea nou-născuţilor cu prematuritate extremă în secţia de neonatologie a Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel care este o unitate de nivel Ib nu este conformă cu competenţele prevăzute pentru acest nivel de ierarhizare.
În conformitate cu Ordinul 910/2002 şi a Ordinului 1881/2006, protocolul medical în acest caz arată că, după ce nou-născuţilor li se acorda ajutorul în caz de urgenţă şi se stabilizau parametrii vitali, aceştia trebuiau transferaţi cu ambulanţa la unitatea de nivel II, în acest caz Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, sau, după caz trebuia solicitată Unitatea de transport neonatal de la Centrul Regional de nivel III care să asigure transportul nou-născuţilor cu probleme severe ale stării de sănătate la unitatea de nivel III.
Raportul mai evidenţiază că: 1. Medicul ginecolog care a asistat la naştere nu a înregistrat în condica de naşteri cei doi nou-născuţi la data de 9 noiembrie 2010. Naşterea a fost înregistrată după 9 zile, la data de 18 noiembrie 2010, doar atunci când familia a cerut transferul într-o unitate sanitară de nivel III
2. Medicul neonatolog, şef al secţiei de neonatologie, care a fost medicul curant pe durata internării copiilor la spitalul din Câmpulung nu a cerut transferul la o unitate de nivel III, lăsând nou-născuţii internaţi într-o unitate care nu are competenţe în conduita terapeutică a prematurităţii
3. Şefa secţiei de obstetrică -ginecologie a fost de acord ca cei doi copii să nu fie înregistraţi în momentul naşterii, mai mult a obstrucţionat declararea lor, aşa cum reiese din foaia de observaţie a unuia dintre nou-născuţi
4. Managerul unităţii sanitare nu a asigurat respectarea criteriilor de ierarhizare stabilite pentru secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie Ministrul Sănătăţii a cerut ca raportul de control să fie înaintat Colegiului Medicilor din România, Parchetului şi Primăriei din Câmpulung, în subordinea căreia se află unitatea medicală, pentru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor ce trebuie luate în acest caz.