Rapid stă pe un butoi cu pulbere

La Rapid nu este linişte, în pofida victoriei categorice pe care echipa a obţinut-o aseară, în Giuleşti, 7-1 cu Victoria Brăneşti.

La Rapid s-au agitat din senin apele, deşi formaţia de sub Podul Grant merge strună în campionat, ocupând poziţia secundă în Liga I după nouă etape (are 18 puncte, cu unul mai puţin decât liderul Oţelul Galaţi). Fotbaliştii pregătiţi de Marius Şumudică nu şi-au primit banii cuveniţi pe luna august, motiv pentru preşedintele Dinu Gheorghe - "Vamă" să se zburlească la patronul George Copos.

Cei doi au avut în această dimineaţă o nouă întrevedere, dar se pare că n-au ajuns la un numitor comun, astfel încât conturile fotbaliştilor sunt în continuare nealimentate. Dacă Dinu Gheorghe va pleca, şi Marius Şumudică îşi va lua tălpăşiţa, aceştia formând o echipă sudată. Locul lui "Vamă" ar putea fi luat de Mihai Stoica, manager dorit şi de Adrian Porumboiu la FC Vaslui. MM ar veni cu antrenorul lui.

Nu mai departe de săptămâna trecută, "Domnul Presiune" a anunţat noul obiectiv al giuleştenilor: locul 1. Replica a venit prompt de la "Şumi" şi de la "Vamă": "Dacă vrei titlul, scoate banii!". La rândul lui, Copos s-a apucat să promită prima pentru titlu: 100.000 de euro de căciulă, dar a omis să le achite jucătorilor primele şi salariile restante de luna trecută.