Rapid, doar un marfar prafuit in depou

Giulestenii s-au chinuit ieri pentru o remiza amarata la Urziceni.

Rapid a terminat ieri la egalitate meciul disputat, in deplasare, cu Unirea Urziceni, scor 1-1. Echipa de langa Podul Grant a avut o noua evolutie dezolanta. Ianis Zicu a avut sansa de a obtine victoria bucurestenilor, dar a ratat singur cu portarul advers, in minutul 89.

Cu mai putin de doua saptamani inainte de finala Cupei Romaniei (unde va intalni Poli Timisoara), formatia „alb-visinie” a demonstrat ca nu si-a revenit dupa meciul pierdut cu CFR Cluj, rezultat care i-a spulberat sansele la locul doi.

Suporterii giulestenii cred ca autoritatea antrenorului Razvan Lucescu fata de jucatori e stirbita, situatie recunoscuta chiar de catre patronul George Copos. De asemenea, in jocul echipei se observa probleme fizice, dar si psihice, multi dintre „alb-visinii” fiind afectati in urma amenintarilor primite din partea fanilor.

Chinurile trecutului

Copos n-are amintiri placute cu Dan Petrescu. La mijlocul sezonului 2003/2004, patronul giulestean a comis una dintre cele mai mari erori din istoria Rapidului.

Copos a fost atunci de acord cu revolutia imaginata de Ioan Becali, omul caruia ii daduse puteri depline la gruparea „alb-visinie”, iar antrenorul Mircea Rednic a fost inlocuit de Dan Petrescu. Planul lui Becali s-a dovedit un bluf, iar „Bursucul” a rezistat doar sase etape pe banca tehnica a giulestenilor. La finalul acelei editii, Rapid a ratat cupele europene.

Ieri, Dan Petrescu si-a cravasat din tribuna in permanenta jucatorii pentru a castiga meciul si, totodata, pentru a se razbuna. In tabara gazdelor au evoluat Vali Negru si George Galamaz, jucatori adusi in mandatul lui Ioan Becali si care au parasit echipa din cauza lui Lucescu junior.

Punctele pierdute pe banda rulanta din cauza erorilor comise de portari l-au determinat pe Lucescu junior sa-i scoata din schema pe Edel Apoula si Andrei Marinescu.

In aceste conditii, Mihai Minca a reintrat aseara pentru prima data in poarta Rapidului, dupa o pauza de 295 de zile. Goalkeeperul giulestean fusese tras pe linie moarta de la meciul din Supercupa Romaniei, pierdut de Rapid in fata rivalilor de la Steaua, scor 0-1. In acel joc, Minca gafase la golul marcat de Oprita, in minutul 90+2.

LIGA I

URZICENI - RAPID............................1-1 Marcatori: Rohat (7) / N. Grigore (41)

Unirea: Grigore 6 - Galamaz 6, Rohat 7, C. Petre 5, Bordeanu 5 - Onofras 5 (90·4, Balauru), Haciatrian 4 (43, R. Gomes 5), Negru 5, C. Constantin 6 - Bilasco 5 (77, S. Szekely), B. Stancu 5. Antrenor: Dan Petrescu.

Rapid: Minca 6 - M. Constantin 5, Perja 5, I. Rada 5 - Badoi 6, N. Grigore 7 (79, I. Ganea), Maldarasanu 5, E. Dica 5 - Buga 5 (72, C. Lazar 6), V. Moldovan 5 (46, Mazilu 5), Zicu 6.  Antrenor: Razvan Lucescu.

Stadion: „Tineretului”; Spectatori: 9.000; Arbitri: M. Draganescu 7 - C. Fecioru 7, C. Savu 7