Rapel pentru lichele: Linșajul Colțescu – Lavric și „Iudele de breaslă”

Sebastian Colțescu și Sorin Lavric sunt sacrificați ritualic pe altarul Corectitudinii Politice, brațul ideologic înarmat prin care se urmărește instaurarea Noii Ordini Mondiale.

Nimic nu scapă Poliției Adevărului. Nici un cotlon al vieții nu rămâne nescotocit. Dușmanii trebuie căutați peste tot, identificați și extirpați din corpul social. De la picioare până la cap.

Sebastian Colțescu este lucrător în domeniul picioarelor. Mai precis al fotbalului. Un teritoriu până mai ieri al libertății și bucuriei. Al aerului liber și al vorbei descătușate de opreliști. Acum, când tribunele sunt pustii, vedem că și înjurăturile aveau farmecul lor. Pentru că erau expresii ale libertății.

Scandalul de la meciul din Istanbul este îndeobște cunoscut. Colțescu nu a făcut altceva decât să spună adevărul: a „identificat” (termen drag Corectitudinii Politice) un negru ca fiind un negru. Ceea ce negrii înșiși fac cu mândrie. O dovedește denumirea celei mai militante organizații a lor: Black Lives Matter.

Colțescu nu a insultat. Nu a adăugat epitete. Nu a folosit termeni depreciativi referitori la rasă.

Jucătorul Demba Ba a auzit cuvântul „negru” și a sărit ca ars: „Negro? De ce spui negro?” Termenul „negro”, provenit din hispano-portugheză, este interpretat într-adevăr de unele dicționare (de ex. Oxford) ca fiind ofensator, pentru că ar aminti de comerțul cu sclavi.

Dar Colțescu nu a zis „negro”, ci „negru”. De ce lucrurile nu s-au potolit rapid, odată ce neînțelegerea a fost lămurită?

Simplu: pentru că Demba Ba, instigatorul linșajului, este mai mult activist decât fotbalist. O dovedesc conturile sale de pe rețelele de socializare, mai preocupate de proteste decât de sport. (Faptul că senegalezul este și anti-vaccinist a fost ascuns discret sub marele preș mediatic.)

Când i s-a explicat că „negru” nu e „negro”, năbădăiosul senegalez a simțit că riscă să rateze momentul de celebritate prin care să compenseze cariera anodină de sportiv și nu a cedat:

„Nu spui niciodată: «tipul ăsta alb». Atunci de ce, când vorbești de un tip negru, trebuie să spui: «tipul ăsta negru»?”

Principala caracteristică a propagandei este că te amuțește cu stupiditatea ei. Te paralizează, te lasă incapabil să dai o replică rațională.

„Nu spui niciodată: «tipul ăsta alb»”? Ba spui. O face mereu propaganda Black Lives Matter. Nu pentru a identifica pe un individ ci pentru a insulta o întreagă rasă. Ori Demba Ba însuși. Iată ce scria senegalezul pe Twitter, în data de 2 aprilie:

„Bun venit în Occident, acolo unde albul se crede atât de superior (sic!) că rasismul și cretinismul devin banalitate. TIME TO RISE.”

Că Demba Ba este un biet activist cu o logică precară, e limpede. Întrebarea este de ce atâția oameni s-au adunat în spatele lui, ca o gloată însetată de sânge, și i-au cerut capul bietului Colțescu, printre cei mai vehemenți călăi mediatici fiind chiar colegii din Federația Română de Fotbal.

Răspunsul este de o simplitate sinistră: eroarea a fost folosită ca pretext propagandistic, iar victima neînțelegerii, deși nevinovată, a fost executată pe altarul Corectitudinii Politice. Pentru a servi drept exemplu. Pentru a înspăimânta și a pune pumnul în gură.

Cu cazul Sorin Lavric, urcăm de la picioarele Corectitudinii Politice spre capul ei. De la crampoane spre coarne. Ajungem în sfere mai subtile de propagandă și reacțiune.

Sorin Lavric este unul dintre cei mai străluciți intelectuali ai acestei țări. „Vina” sa este că a intrat într-un partid politic, primul după un sfert de secol care nu se ferește să vorbească despre Dumnezeu, Familie și Patrie.

Or, aceste cuvinte sunt ca agheasma pe obrazul progresiștilor: sfârâie! Așa s-a declanșat Jihadul. Legiuni de îndrăciți au ieșit din străfundurile ideologiei lor întunecate și au tăbărât asupra lui Lavric, țipând, zgâriind, scuipând.

Nouă din zece nu auziseră în viața lor subterană de Sorin Lavric. Necum să-l citească. Dar ordinul dat de Talpa Iadului nu se discută. Se execută întocmai și la timp.

S-au năpustit în șifonierul omului, căutând schelete. Au găsit doar cărți, articole, idei. Cu precaritatea lui Demba Ba, au început să le răsfoiască, scremându-și mințile și scărpinindu-și cozile să priceapă ceva.

Câteva citate, care li s-au părut scandaloase, potrivit Cursului scurt de Progresism, le-au fluturat triumfal ca minerii în iunie 1990: la Lavric s-au găsit mi-so-gi-nism și ra-sism!

Feminiștii dâmbovițeni au fost oripilați de unele pasaje din volumul Decoct de femeie - apărut în 2019, dar a căror revelație au avut-o abia acum – ca de pildă:

„Orice fată între 15 și 25 de ani de ani e fie arcan (mulier abscondita), fie arlechin (mulier ludica), fie gheizer (mulier rixosa), fie trident (mulier domina), fie hidră (mulier fornicata), fie gargui (mulier placida).”

Sau:

„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea luciditate, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.”

(Se spune că pe Google au explodat căutările după cuvinte ca „arcan” sau „athanor”).

Se poate ca Sorin Lavric, asemenea multor creatori (Eminescu, Arghezi, Shakespeare) să aibă puseuri de misoginism în operele sale. Ce are însă, iertați, sula cu prefectura? Ce are opera de ficțiune cu politica?

Un alt oscior din șifonierul lui Lavric pe care au tăbărât comisarii politici este următorul pasaj dintr-un interviu dat în martie 2020 revistei Q Magazine:

„QM: Întoarcerea românilor din Diaspora va duce la coeziune în actuala situație (pandemia – n.m.) sau trebuie evitată?

SL: Fiindcă nu vreau să vă răspund în spiritul de obediență al corectitudinii politice, vă împărtășesc secretul lui Polichinelle: cei care s-au repezit să se întoarcă au fost țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura, a codoși în țările europene.

E de prisos să vă spun de câte ori am dat, în împrejurări jalnice, de îndrăgiții noștri conaționali în centrul Stuttgartului și al Frankfurtului.

Tocmai ei au dat buzna înapoi, urmarea fiind previzibilă: necazuri sociale, cu creșterea infracțiunilor în locul unde se așază, dincolo de riscul de contaminare pe care pofta romilor de a încălca normele impuse de starea de urgență îl mărește.

Și atunci despre ce concordie națională vorbiți? Inșii aceștia sunt o plagă socială pe care numai impocrizia politicienilor și numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere.”

Ca și în cazul lui Colțescu, „vina” lui Lavric este că spune adevărul. Nu cred că este cineva dintre cei ce citesc rândurile astea care să nu fi avut experiențe asemănătoare, la Stuttgart sau Frankfurt, la Roma, Paris sau Madrid. Doar pentru că sunt în majoritate romi, cerșetorii, proxeneții, tâlharii români din Europa nu sunt o „plagă socială”?

Dar acest lucru a fost evident în ultimele luni, când programele televiziunilor au fost pline de reglări de conturi între clanuri, urmăriri, bătăi, omoruri, la care poliția a asistat fără să miște un deget.

Despre cei pe care Corectitudinea Politică îi identifică elegant ca „interlopi” vorbește Lavric. Despre clanuri. Pe „țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura, a codoși în țările europene” îi numește „plagă socială”. Nu pe toți romii. Nu pe Aura Urziceanu, Mădălin Voicu sau Damian Drăghici.

Mă tem însă că nu grija de romi i-a indignat pe comisarii politici, în interviul cu pricina, ci afirmațiile absolventului de Medicină Sorin Lavric despre pandemie.

În aceeași publicație, el scria:

„Dintre abuzurile cu iz de lazaret la care suntem supuși în perioada de alertă, unul sare cu precădere în ochi: purtarea măștii (…) Psihologic vorbind, masca e stigmatul al cărui rost e să reducă un om la stadiul inexpresiv de fantoșă docilă. Masca e un sigiliu al îngenuncherii simbolice.”

Cine pune la îndoială restricțiile și regimul polițienesc al COVID devine automat persona non grata. Trebuie expulzat grabnic din corpul social, și cu atât mai mult din cel politic. Trebuie izolat, carantinat, pentru a nu contamina și pe alții cu virusul îndoielii.

Însă Sorin Lavric, intelectual cu greutate și, colac peste pupăză, medic, nu este la fel de ușor de expulzat precum Sebastian Colțescu.

„Aux grands maux les grands remèdes.”

Atunci s-a scos artileria grea.

Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), a declarat că a „luat act cu stupoare de declarațiile politice radicale” ale lui Sorin Lavric, drept care anunță că relațiile USR și ale revistei România literară (condusă tot de Manolescu) încetează. „Ne delimităm, ca breaslă, de declarațiile și atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicațiile lor nocive pentru democrație și pentru atmosfera din spațiul public.”

Aceste cuvinte, amintind flagrant de procesele politice și de delimitările colectivelor de oamenii ai muncii din „obsedantul deceniu” îi aparțin celui mai important critic român, de la G. Călinescu încoace.

Trebuie că talentul sporește odată cu golirea de caracter.

Relativ scurta carieră de politician a lui Manolescu a stat sub semnul păcatului originar al scârbavnicului interviu pe care l-a făcut cu Ion Iliescu în România literară, imediat după Mineriada din 13-15 iunie. O abjectă spălare de cadavre, în care îl numea pe Iliescu Om cu „o” mare.

Din cauza acelui interviu, Coposu i-a blocat candidatura la președinție din partea Convenției Democrate.

În raportul din 2002 al Centrului de Combatere a Antisemitismului din România, Manolescu era acuzat de antisemitism, pentru că, între altele, i-ar fi găsit justificări negaționistului Roger Garaudy sau ar fi „minimalizat adeziunea doctrinară a lui Eliade și Cioran la legionarism”.

În 2005, Manolescu îl demitea pe Liviu Ioan Stoiciu de la șefia revistei Viața Românescă pentru că a permis „apariția unui text cu conținut antisemit” din Jurnalul lui Paul Goma. În același timp, Comitetul Director al USR, condus de același Manolescu îl acuza public pe Goma de „antisemitism”.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, manifestările antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Ca la Pitești, Manolescu era gata să își lovească cu sete colegii pentru a dovedi că s-a reeducat.

Al doilea intelectual de calibru ridicat împotriva lui Sorin Lavric este Gabriel Liiceanu. Nimeni altul decât coordonatorul tezei de doctorat a acestuia, editorul a patru dintre cărțile sale și șef la Humanitas unde Lavric a fost redactor timp de șase ani.

Într-un text intitulat „Îndrăcirea” lui Sorin Lavric, publicat în 9 decembrie pe platforma Contributors.ro, Liiceanu se leapădă de fostul discipol și îl pune la zid mai cu seamă pentru următoarele rânduri pe care acesta le publicase cu două zile în urmă, tot la Q Magazine:

„Vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte a unui întreg numit România… Noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos.”

Bref, Liiceanu se declară „înspăimântat de ton”, care îi miroase grav a legionarism.

După o analiză aplicată pe textele mai vechi și mai noi ale fostului său discipol, filosoful ajunge la concluzia că:

„Ăsta este naționalismul grețos și mincinos al comunismului lui Ceaușescu care, podidit de «iubirea de țară», își inventa genealogii dacice și asmuțea Securitatea pe noi.”

Interesant este însă că apoteoza lepădării lui Liiceanu de Lavric, în cel mai pur stil de comitet de partid pe uzină, nu omite repulsia celui din urmă față de restricțiile COVID:

„Sorin Lavric a absolvit două facultăți, poate cele mai înalte, alături de cea a Dreptului, din spațiul universitar al Occidentului: Medicina și Filosofia. Pe amândouă le-a dezonorat. Pe prima, făcând propagandă (ca medic!) împotriva purtării măștii anti-COVID în spațiile publice («masca este un sigiliu al îngenuncherii simbolice») și calificând pandemia ca o «fantasmagorie», de vreme ce «virulența epidemiei este minimă», iar «statisticile deceselor sunt umflate». Pe a doua, Filozofia, a dezonorat-o, ilustrând, după ce îi reproșase faptul lui Noica, «potențialul de oroare cu care se pot încărca la un moment dat cuvintele unui filozof».”

Trecând peste aberația (de neiertat, mai ales la un filosof) de a interzice unui medic să se pronunțe în chestiuni de medicină, trebuie remarcată abjecția stilistică de a alătura cele două erezii pentru care este acuzat Lavric: Neobediența COVID și Legionarismul.

Concluzia este insinuată cu bocancul: cine contestă restricțiile COVID este legionar.

Spectaculoasele ieșiri acuzatoare ale lui Manolescu și Liiceanu împotriva lui Lavric au rolul de a da greutate dosarului care i s-a pregătit deja proaspătului senator la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Habar n-am care va fi evoluția politică a noii formațiuni parlamentare AUR și a lui Sorin Lavric. Nu mai am demult iluzii politice.

Observ însă ce se întâmplă în țară și în lume. Peste tot se răcnește despre pericolul pe care îl reprezintă astăzi extrema dreaptă sub toate formele ei moarte și îngropate: nazism, fascism sau legionarism.

În timpul ăsta, se instalează pretutindeni o sfântă dictatură de stânga, cât se poate de reală și de vie. Folosindu-se de COVID ca de un „moment revoluționar, în care ceea ce era imposibil sau chiar de neconceput în vremuri normale a devenit nu doar posibil ci absolut necesar” (George Soros), Globalismul și Marea Resetare urmăresc să instituie o Nouă Ordine Mondială și să creeze un Om Nou. Cele două mari visuri ale comunismului.

Bunăoară, comisarii politici nu par câtuși de puțin îngrijorați că România are un prim-ministru general.

La prima sa venire, ținta prioritară a comuniștilor au reprezentat-o intelectualii. Pe unii i-au convins, pe alții i-au cumpărat, pe alții i-au închis și i-au omorât. A existat însă și o altă categorie: cea mai toxică. A reeducaților. A lepădaților agresivi. Primii care se repezeau să-și execute colegii. Iudele de breaslă.

Dacă aș fi îmboldit de un puseu de „exaltare mistică”, aș striga:

„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!... Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!”

Cum, însă, nu-mi doresc să-l „înspăimânt” și mai tare pe domnul Liiceanu, voi spune doar atât: înainte de un vaccin anti-COVID am avea nevoie urgentă de un vaccin anti-lichele.