El fusese transferat miercuri cu un avion al Ministerului de Interne la o clinică din Graz, Austria, dar când a ajuns la spital starea sa se înrăutăţise, au declarat surse medicale pentru Mediafax.
Bărbatul care fusese rănit în explozia de săptămâna trecută de la o fabrică de pâine din Brașov avea 46 de ani.
Cealaltă victimă a exploziei aflată în stare gravă la Spitalul Județean Brașov, o femeie de 51 de ani, este în continuare ventilată mecanic, însă starea ei este stabilă. De asemenea, şi ea urmează să fie transferată la o clinică din străinătate.
La Secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean Braşov mai sunt internaţi trei bărbaţi cu vârste între 40 şi 55 de ani, însă starea acestora este bună, fără complicaţii.