Ramona Bădescu a născut la o clinică din Roma, prezentatoarea de 50 de ani a adus pe lume un băiețel
Ramona Bădescu și-a îndeplinit cel mai mare vis al sau, fiind de azi în culmea fericirii! Prezentatoarea TV, în vârstă de 50 de ani, a dat naștere unui băiat perfect sănătos, la o clinică din Roma.
Nașterea a avut loc în secret, vedeta fiind la fel de discretă și pe perioada sarcinii. Presa mondenă relatează că Ramona a născut prin cezariană, ea având o sarcină destul de ușoară, ingrășându-se doar cu 9 kilograme în cele 9 luni. Ramona Bădescu a mărturisit că este foarte fericită, în condițiile în care a rămas însărcinată la o vârstă destul de înaintată, riscurile la care s-a expus fiind mari. Vedeta s-a odihnit și nu a făcut eforturi fizice pe timpul sarcinii, scrie click.ro, site-ul care a dat știrea despre nașterea băiețelului Ramonei. În ultimele săptămâni de sarcină, Ramona Bădescu a avut câteva probleme de sănătate, degetele de la mâinii umflandu- se des dar a reușit să nască fără probleme.
„Am avut o sarcină ușoară, m-am mișcat foarte mult, dar m-am și odihnit. Nu am probleme medicale, nu mi s-au umflat picioarele. Spre sfârșit, acum, am întâmpinat o problemă la mână. Îmi amorțeau câteva degete, mi s-a umflat mâna, nu prea mai dormeam noaptea”, a mărturisit recent Ramona Bădescu. Frumoasa prezentatoare , care este stabilită în Italia, nu a dorit să dezvăluie numele băiatului ei.