Raluca Turcan avertizează PDL: "În curând vom intra în criză de timp"

PDL este în acest moment "ca o echipa de fotbal care a intrat in repriza a doua, e condusă cu 4 la 2 şi nu reuşeşte să preia iniţiativa", apreciază deputatul PDL Raluca Turcan într-o postare pe blog. "În curând vom intra în criză de timp", îşi avertizează ea colegii.

Deputatul PDL face o analiză a activităţii partidului în 2011 şi ajunge la concluzia că, deşi acesta a înregistrat plusuri "din punct de vedere al activităţii guvernului şi al functionarii legislativului", în schimb, din punct de vedere politic, PDL a planat în incertitudine. Raluca Turcan admite că alegerile interne din PDL - Convenţia Naţională din primăvara acestui an - au produs o anumita înnoire la vârf. "Ulterior Convenţiei însă, partidul nu a făcut saltul necesar şi asteptat în organizarea internă şi în efortul de apropiere de cetăţeni. Mai mult, agenda politică a partidului (legată de regionalizarea României, introducerea votului uninominal pur, reducerea numărului de parlamentari şi modificarea Constituţiei) nu a înregistrat niciun progres", scrie ea. Deputatul PDL mai spune că nu s-a produs nici consolidarea ideologică a partidului. "N-am apăsat pedala ideologică suficient de mult şi nu avem un electorat suficient de numeros şi suficient de dedicat care să ne sprijine în 2012. N-am reuşit să creăm pentru simpatizanţii noştri sentimentul că au ceva important de câştigat dacă PDL câştigă alegerile". Raluca Turcan atrage atenţia PDL că se află "în faţa unui calendar extrem de strâns". Ea sugerează ca problema regionalizării, Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300 trebuie soluţionate până în primăvară sai, dacă nu se va putea, abandonate, pentru că "devine contraproductiv să mai vânturăm aceste subiecte". De asemenea, deputatul PDL consideră că PDL trebuie să înceapă chiar din primele zile ale lui ianuarie pregătirile pentru alegerile din 2012. "Nu mi se pare deloc prematur ca echipa naţională de campanie să înceapă să funcţioneze încă din ianuarie, iar echipele judeţene să fie create şi ele foarte rapid". Candidaţii pentru primării şi preşedinţiile Consiliilor Judeţene ar trebui stabiliţi şi anunţaţi până în primăvară, iar candidaţii pentru parlamentare ar trebui identificaţi până în vară, mai spune Raluca Turcan. "Mai presus însă de toate acestea, ne trebuie o ofensivă politică la toate nivelurileŢ, conchide deputatul PDL.