Raliurile îi duc pe Ponta şi pe Şova la DNA

Verificările Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au scos la iveală fapte de natură penală, astfel că a fost sesizată Direcţia Naţională Anticorupţie.

Preşedintele PSD, deputatul Victor Ponta, şi şeful Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală a partidului, senatorul Dan Şova, urmează a fi cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Asta ca urmare a unei sesizări adresate procurorilor DNA de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Sesizarea în sine vizează, de fapt, modul în care complexurile energetice Rovinari şi Turceni "şi-au diminuat veniturile şi majorat cheltuielile în mod nejustificat", declară preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Iar printre modalităţile invocate de Agenţie se numără şi încheierea mai multor contracte de asistenţă juridică între cele două complexuri de stat şi societatea de avocatură "Şova&Asociaţii", în care Victor Ponta a avut calitatea de "senior partner". Suma în discuţie: 4,4 milioane de lei.

Sponsorizare care nu apare în declaraţia de avere

Sorin Blejnar a mai declarat pentru EVZ că "sesizarea ANAF vizează modalitatea prin care complexurile energetice Turceni şi Rovinari şi-au diminuat veniturile şi majorat cheltuielile în mod nejustifcat. Una din modalităţile prin care au fost realizate aceste operaţiuni a fost şi atribuirea, în perioada 2007- 2009, a unor contracte de asistenţă juridică care, în opinia specialiştilor instituţiei noastre, nu întrunesc condiţiile de legalitate".

Surse din cadrul ANAF precizează că Victor Ponta şi Dan Şova au refuzat să predea documentele contabile la care face referire Blejnar. Una dintre suspiciuni este aceea că a fost încheiat un contract de sponsorizare a lui Victor Ponta, ca pilot de raliu, de către cabinetul de avocatură al lui Dan Şova, în valoare de 50.000 de euro, sumă ce nu se regăseşte însă în declaraţia de avere a preşedintelui PSD.

Deoarece Victor Ponta şi Şova au refuzat să coopereze cu ANAF, această suspiciune nu a putut fi verificată.

Ponta: "Mă duc oricând şi la DNA..."

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat să facă prea multe comentarii pe tema informaţiilor privind chemarea sa şi a lui Dan Şova la DNA.

"Mă duc oricând şi la DNA, şi oriunde mă cheamă (…) Eu nu am fost înştiinţat, pe mine mă informează presa", a spus ironic Ponta, care a ţinut să sublinieze că el nu a fost niciodată asociatul lui Şova şi că a lucrat întotdeauna pentru propriul său cabinet de avocatură.

"Înţeleg că este vorba de o informaţie pe surse, care nu a fost confirmată oficial. Am auzit chiar că domnul Blejnar ar fi infirmat, ulterior, că ar fi vorba despre persoana mea", a susţinut ulterior Ponta, într-un comunicat de presă.

"Dacă în perioada următoare voi fi chemat la instituţiile statului, cu siguranţă mă voi prezenta pentru a-mi spune punctul de vedere", a mai spus preşedintele PSD.

La rândul său, Dan Şova a acuzat că decizia ANAF este una politică. "Tot ceea ce spune ANAF este o făcătură", a declarat senatorul PSD, precizând că nici el şi nici ceilalţi colegi de la "Şova & Asociaţii" nu au fost înştiinţaţi în legătură cu această sesizare. "Dacă cineva ţine neapărat să mă duc la DNA, mă voi duce", a precizat Şova.

Senatorul PSD nu este "convins" că sesizarea are legătură cu el şi cu liderul PSD, ci mai degrabă cu directorii, pentru că recent ANAF l-a înştiinţat că nu are "calitatea" care să-i permită să vadă actul de control efectuat la cele două complexuri energetice. 4,4 milioane de lei este suma încasată de "Şova şi Asociaţii" de la complexurile energetice Rovinari şi Turceni

CONTRACTE CU STATUL

Avocaţi plătiţi pentru zile de lucru de 27 de ore

În ediţiile "Evenimentul zilei" şi "Adevărul" din 20 iunie 2011 a fost prezentată asocierea dubioasă dintre Victor Ponta şi Dan Şova. Articolul din EVZ, "Căpuşa socialistă a supt un milion de euro de la stat", a stârnit reacţii din partea lui Şova. În încercarea de a se disculpa, acesta a făcut o serie de declaraţii contradictorii, care l-au pus într-o situaţie dificilă chiar pe "partenerul" Ponta. Şova a spus că, în 2009, firma sa de avocatură a încheiat un contract de conlucrare profesională cu cabinetul individual al lui Ponta, în urma căruia preşedintele PSD a primit "infima" sumă de 40.000 de euro. Aceşti bani nu apar în declaraţia de avere a lui Ponta pe anul 2009.

Controlul efectuat de ANAF la complexurile energetice Turceni şi Rovinari a demonstrat că firma de avocatură a lui Şova a încasat ilegal 4,4 milioane de lei. La această sumă urmează să se adauge cele calculate pentru zelul avocaţilor lui Şova, plătiţi pentru performanţe supraomeneşti, de 26 sau 27 de ore lucrate pe zi.

Unul dintre cei nominalizaţi de ANAF, Radu Cernov, fost secretar de stat la Comunicaţii şi senior partner în "Şova & Asociaţii" a reuşit să lucreze, de pildă, pe 15 ianuarie 2008, 20 de ore pentru complexul energetic Turceni şi 7 ore la dosarele celuilalt combinat, din Rovinari. (Cătălin Antohe)

INVESTIGAŢII JURNALISTICE. "Evenimentul zilei" şi "Adevărul" au relatat despre contractele dintre complexurile de stat şi Şova şi Ponta Citiţi şi: 

  • Victor Ponta, chemat la Fisc. Şeful ANAF: Cercetăm dacă au ajuns la el bani de la Dan Șova
  • Ponta: Blejnar a trimis Fiscul la firmele care sponsorizează clubul meu de raliu
  • Şova - Ponta, o prietenie cimentată cu politică şi afaceri comune
  • Căpuşa socialistă a supt un milion de euro de la stat