Rafael Nadal în lacrimi. Tenismanul, forțat să ia o decizie inevitabilă

Tenismanul Rafael Nadal a plâns în hohote timp de două ore. Copleșit de accidentările repetate, a fost nevoit să ia o decizie capitală care i-a provocat o criză emoţională

Tenismanul Rafael Nadal (31 de ani) este copleșit de lanțul de de accidentări, fapt pentru care a trebuit să se retragă înaintea turneului ATP 500 de la Acapulco. Inevitabila decizie i-a provocat campionului spaniol o criză emoțională, notează Mediafax.ro.

Nadal s-a retras de la Acapulco și este afectat din cauză că şi-a amânat în acest fel revenirea în circuit. Rafael Nadal nu a mai jucat niciun meci, din ianuarie, de la Australian Open, atunci când a suferit o accidentare la şold în timpul sfertului de finală cu Marin Cilic (Croaţia) – când a abandonat la scorul de 6-3, 3-6, 7-6, 2-6, 0-2.

Problemele sale la șold au recidivat, însă, punându-i psihicul la pământ deţinătorului a 16 titluri de Mare Şlem.

„Am vorbit cu Rafael Nadal şi a plâns în hohote în vila sa timp de două ore! Nu a putut să joace din cauza accidentării, dar va reveni pe teren în curând”, a mărturisit Alejandro Burillo, directorul turneului de la Acapulco, citat de publicaţia britanică „Express”.

Turneul din Mexic are o însemnătate aparte pentru Rafael Nadal, care a triumfat la ediţiile din 2005 şi 2013, pe vremea când se juca pe teren acoperit cu zgură. După ce organizatorii au amenajat o suprafaţă de ciment, în 2014, Rafael a disputat o singură finală, cedată cu 3-6, 6-7, anul trecut, în faţa lui Sam Querrey (SUA).

Numărul 2 din ierarhia mondială şi-a anunţat retragerea la o conferinţă de presă organizată cu câteva ore înaintea meciului în care urma să-l întâlnească pe tenismanul Feliciano Lopez.

„Am simţit dureri în acelaşi loc ca şi la Australian Open, iar doctorii mi-au spus că este imposibil să joc”, a declarat Rafael Nadal, care va încerca să se refacă până la turneul Indian Wells (care se va desfășura între 7 și 18 martie.