Bani, foarte mulți bani și putere politică. Asta este definiția sistemului de sănătate din România în viziunea celor doi cocoțați în fruntea ei: ministrul pesedist al Sănătății, Alexandru Rafila și neclintitul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne. Numiții au redus sănătatea publică la nivelul unui ring de box de unde își administrează reciproc, cu sete, pumni în plex pe ideea, care este cel mai îndreptățit să controleze sistemul de urgență din țară. În bâlciul lor politic, unde sunt pacienții? Pe nicăieri.
În ianuarie 2014, premierul pesedist Victor Ponta i-a creat lui Raed Arafat printr-o Ordonanță de Urgență instituția numită Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) în cadrul Ministerului de Interne, precum și tronul aferent.
A fost un cadou al lui Victor Ponta pentru Raed Arafat ca răsplată pentru faptul că acesta s-a opus zgomotos, în anul 2012, politicii de reformare a sistemului de sănătate susținută de președintele de atunci al României, Traian Băsescu.
Dincolo de susținerile politice interesate de care s-a bucurat în anii aceia Arafat din partea PSD și din partea potentului, pe atunci, Dan Voiculescu, secretarul de stat a avut și propriile ambiții de întărire a puterii pe care o acumulase.
Astfel, în 2014, întronatul Arafat și-a făcut repede bagajul și a trecut strada de la ministerul Sănătății, unde era secretar de stat, peste drum, la ministerul de Interne, pentru a se înșuruba tot ca secretar de stat, în fruntea DSU. Și înșurubat a rămas până în ziua de azi.
DSU însumează Ambulanța, unitățile de primiri urgențe (UPU) ale spitalelor din România,SMURD, inspectoratele pentru situații de urgență (ISU), respectiv pompierii.
DSU rulează un buget uriaș în valoare de două miliarde de lei pe an. Bani virați de ministerul Sănătății și nu de ministerul de Interne, unde DSU a fost cazat de Ponta la de la înființare, din 2014.
Fiind o instituție vitală publicului, DSU are o notorietate pe măsură. Astfel, cine o conduce deține pe cât de mulți bani, pe atât de multă influență. Respectiv, putere.
Și acela a fost și este Raed Arafat. Cel care joacă pe ani de zile pe degete afaceri, oameni politici și guverne. Și care pare a fi inamovibil.
Alexandru Rafila este un new entry în politică. S-a înscris în PSD în octombrie 2020 iar Marcel Ciolacu l-a înfipt pe listele parlamentare ale PSD. Azi, doctorul Rafila este și deputat PSD și ministru al Sănătății.
Om pofticios de putere precum Raed Arafat, Rafila, un alintat prețios al Big Pfarma și posesor al calității de reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS) din 2014 are și el planuri mărețe.
Visează să devină președinte al României susținut de PSD. Chiar șeful PSD, Marcel Ciolacu l-a prezentat în anul electoral 2020 pe Rafila ca fiind un potențial prezidențiabil al partidului. Din partea lui Ciolacu, afirmația a avut doar valoare electorală, să atragă voturi.
Alexandru Rafila a luat-o însă în serios. Îi place puterea, este obișnuit cu ea și, precum Raed Arafat, se bucură și de sprijin din partea unor grupări din serviciile secrete. Așa se aude prin clasa politică de ani de zile.
Visele lui de mărire bruiază însă intențiile altor lideri vechi ai PSD care încă mai speră să le fie acceptată candidatura la prezidențialele din 2024 din partea PSD. Iar primul pe listă este Marcel Ciolacu. Pentru el, Rafila este maurul care și-a făcut datoria și acum, valea!
Luptele intestine din PSD pentru prezidențiale sunt de-a dreptul comice. Dacă în anii 2020-2021 Rafila era vânturat intenționat de sondajele de opinie comandate de PSD, atunci aflat în opoziție cu PNL, ca fiind în topul preferințelor politice ale românilor, în prezent, Ciolacu apare în sondajele pesediste ca fiind primus inter pares.
Ghinion. Rafila nu cedează. Deși nu a făcut nimic de când a fost avansat de partidul lui în noiembrie 2021 în funcția de ministru al Sănătății, doar s-a tânguit că nu îl lasă unii și alții să-și facă treaba, doctorul-minune al PSD și-a găsit rampa politico-electorală cu care crede că va atrage simpatia publicului.
Lupta cu Raed Arafat pe controlul sistemului de medicină de urgență.
Ministrul Rafila cere apăsat ca tot sistemul de urgență să treacă de la Raed Arafat, implicit de la ministerul de Interne, în subordinea sa, la ministerul Sănătății.
Pretextul oficial i l-a oferit chiar ministerul de Interne care a inițiat zilele acestea un proiect de lege prin care vrea să înfingă definitiv sistemul de urgență din România, DSU, în curtea sa.
Ce caută un domeniu atât de important al sănătății în subordinea ministerului care are cu totul alte atribuții, nimeni nu explică. În nicio țară din Uniunea Europeană, sistemul sanitar de urgență nu este decuplat de la ministerul Sănătății și atașat unui minister de forță.
În România pare că ministerul de Interne se cheamă mai nou, ministerul Arafat.
Același Arafat peste care, în decembrie 2021, însuși premierul Ciucă a trimis Corpul de Control pentru a ancheta o afacere de 10 milioane de euro, bani publici alocați achiziționării de teste anticovid pentru elevi.
Banii s-au dat dar testele, care deși de calitate îndoielnică au fost nejustificat de scumpe, au mai și fost livrate foarte târziu către școli.
Degeaba se promovează acum Raed Arafat ca victimă a procurorilor și amenință zilele acestea cu dezvăluiri. Suspiciunile și acuzațiile la adresa sa sunt multe și vin din trecut, nu doar din istoria ultimilor doi ani.
Dar nici Rafila nu este mai răsărit. De șase luni, de când este ministru al Sănătății, nu a făcut nimic. Doar promisiuni și vaiete.
De ce acceptă premierul Ciucă boxul nesimțit între doi demnitari ai Cabinetului pe nervii și sănătatea românilor? De ce nu intervine și nu-i demite mai repede, așa cum se aude prin sferele puterii că ar urma să se întâmple?
Conform unor lideri ai coaliției de guvernare, demiterea bătăușilor Arafat și Rafila ar fi fost discutată și convenită între premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, șeful PSD, Marcel Ciolacu.
Să se regleze politic între ei cât vor, până vor ieși scântei, dar nu pe spuza medicinii de urgență din România! Că și așa sistemul de sănătate este vai de el.
Zdrobiți între criza energetică nerezolvată, doar cârpită momentan, inflația cu două cifre care înseamnă sărăcire și groaza de războiul din graniță, asta le mai lipsea românilor. Să crape și sistemul medical de urgență, sufocat de interese fără număr.
Are curaj premierul Nicolae Ciucă să schimbe piesele defecte din Guvern? Câte or fi ele, că sunt destule.