Raed Arafat ne duce în pragul depresiei: „S-ar putea să impună şi alte restricţii!”

RAED ARAFAT

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, s-a declarat îngrijorat că pentru unii relaxarea a început şi că s-ar putea să se impună şi alte restricţii dacă se înregistrează un număr matr de cazuri.

„Pentru unii se pare că relaxarea deja a început. Şi deja a început într-un fel fără absolut nicio limită, adică circulaţia este aproape la fel ca înainte (...). Nu ştiu cum se comportă oamenii la ţară, tot auzim că acolo şi mai puţin se respectă regulile.

Am trecut prin nişte sate în care oamenii aveau mască pe faţă. Adică, unii ascultă şi înţeleg situaţia, dar sunt unii care nu înţeleg. Ce spunem noi acum? Noi spunem următorul lucru: da, din 15 mai încercăm să începem relaxarea, gradual, cu adaptarea", a afirmat Arafat la Antena 3, potrivit Agerpres.

Șeful DSU a avertizat că, dacă va crește numărul de cazuri, s-ar putea să se impună alte restricții.

„În acest moment trebuie să respectăm regulile pe care le avem pentru ultimele două săptămâni şi sperăm să fie ultimele. Nu respectăm regulile, s-ar putea să ne trezim că nu sunt ultimele două săptămâni. S-ar putea să impună şi alte restricţii, dacă noi ne trezim cu un număr exploziv de cazuri şi terapiile intensive blocate şi cu bătrânii afectaţi", a spus Raed Arafat.

Cât despre cinematografe și restaurante, Raed Arafat spune că nu s-a stabilit ca acestea să se descidă fix pe 15 mai,

„Dacă începem socializarea înapoi, dacă începem şi insistăm că vrem să mergem la restaurante, vrem să deschidem restaurantele, vrem să facem asta, totul din 15 (mai n.red), clar că s-ar putea să scape de sub control treaba.

Nimeni nu zice că nu se vor deschide restaurantele, dar nimeni nu zice că se vor deschide din 15 mai. Nimeni nu zice că se vor redeschide cum au fost înainte, vor fi adaptări pentru fiecare lucru.

Cinematografele, teatrele s-ar putea să nu se deschidă de la început, să se deschidă mai târziu, când vedem că răspândirea este totuşi sub control", a mai menţionat secretarul de stat Raed Arafat