După ce cunoscutul moderator Radu Tudor a postat pe Instagram o fotografie care reprezenta nişte lucruri personale puse într-o cutie de carton au început deja să apară zvonuri că vedeta ar pleca de la postul care l-a consacrat.Aflând despre aceste zvonuri, Radu Tudor s-a simţit dator să lămurească lucrurile.
„Râd într-una. A apărut o știre cum că demisionez de la Antena 3. Evident că îmi vine să râd, nici pomeneală de demisie de la Antena3. Am postat o fotografie că mut biroul dintr-o parte în alta, se fac niște renovări în clădire și am pus o fotografie cu lăzile că ne mutăm. Am pus această fotografie și am spus că e timpul pentru un nou început, adică îmi schimb biroul, nici gând de demisie de la Antena 3”, a spus Radu Tudor, potrivit antena3.ro