„Antena 3 se va opri. Nu avem cum sa ne mutam într-o lună de zile. E ca şi cum ai spune unui medic să îţi transplanteze patru organe în acelaşi timp. Toti imbecilii care spun că se respectă o hotărâre judecatorească, sper că au înţeles. A fost o diversiune securistă. Idioţilor, abia acum a început procesul. Există un efort ca să fim închişi. Oamenii ies în stradă şi vor fi solidari cu noi”, a perorat Radu Tudor miercuri, în emisiunea „La ordinea zilei”, preluat de aktual24.ro.
''Senzația mea este, în momentul de față, că Antena 3 se va opri. Acum, în seara asta când vorbim la ''La ordinea zilei'', Antena 3 se va opri. Există toate premisele și toate eforturile guvernamentale, instituționale să fim opriți. Nu avem cum să ne mutăm într-o lună de zile. E ca și cum i-ai spune unui medic acum, de azi până mâine, îmi transplantezi patru organe. Pai nu-mi ajunge timpul fizic. Trebuie sa-mi fac niște echipe medicale, trebuie să stabilesc unde le pun'', a mai explicat el.
Mutarea îi creează un stres teribil directorului Mihai Gâdea, care este,la rândul lui în pragul colapsului. Dana Grecu povesteşte că „Mihai era terminat aseară. E o presiune uriaşă pentru el. Era scurs de puteri”.