În EVZ de ieri, 3.12.2008, doamna Iarina Demian susţine că mă răfuiesc cu organizatorii Premiilor "Ioan Chirilă", că sunt avocatul lui Traian Ungureanu şi că, printr-o acrobaţie schizoidă (formula îmi aparţine), accept să fac parte dintr-un juriu căruia apoi îi contest alegerile.
Nu e aşa. Şi pentru ca explicaţiile mele să fie bine înţelese, inserez două citate. Primul e un decupaj din ceea ce am declarat pentru Suplimentul Premiilor: „Am două motive de tristeţe legate de ediţiile de până acum. Primul: TU n-a câştigat niciun premiu, deşi ar fi meritat trei. Doi: există cel puţin 5 comentatori de calitate de la Pro TV care n-au intrat în cursă pentru premii“. Al doilea îi aparţine doamnei Demian: „Domnul RP ne atacă cu o ostilitate duşmănoasă. Nu ştiu în ce calitate este dânsul scandalizat că domnul TU n-a luat până acum niciun premiu Ioan Chirilă. Înclin să cred că este vorba de o campanie electorală a domnului TU, care poate candidează pentru un post important, ca de pildă cel de ambasador. Ani de zile am tremurat în faţa comuniştilor; acum tremurăm în faţa celor care au lucrat la Europa Liberă şi BBC.“
Trec peste felul neglijent în care am fost citat în EVZ de ieri, deşi, fapt curios, lucrul ăsta i se întâmplă unei actriţe, adică unui om cu o memorie bună. Trec peste candoarea pleonasmului vernisat de o cacofonie („Ne atacă cu o ostilitate duşmănoasă“). Însă nu trec peste confuzia de planuri din textul doamnei Demian. A spune despre Traian Ungureanu că şi-a dorit acest premiu în scop electoral e o enormitate. Ce legătură poate să existe, Dumnezeule mare, între un premiu pentru carte de sport şi un post în diplomaţie? Traian n-a cerut şi n-a dorit nimic. Ştia că nu va fi luat în calcul. A scris cu ani în urmă un text aspru despre Ioan Chirilă. A fost excesiv şi nedrept. Şi-a atras reproşuri pe care le-a meritat. Cred însă că nu putem pune între paranteze talentul unui om din cauza unui articol. Şi în orice caz nu putem vorbi de transparenţă când nu afişăm nominalizările şi cenzurăm părerile neconvenabile de pe site-ul premiilor.
Nu sunt avocatul, ci prietenul lui Traian. În această calitate scriu textul de faţă. Viaţa ne-a dat, timp de câţiva ani, prilejul să fim concurenţi în faţa cititorilor de articole şi cărţi sportive. E o problemă de igienă mentală şi de sinceritate să-l saluţi pe unul mai bun decât tine. Iar Traian e pur şi simplu mai bun. Iată de ce Premiile „Ioan Chirilă“ m-au pus de două ori într-o postură deopotrivă onorantă şi delicată. În 2005 am câştigat cu „Fanionul roşu“ un premiu pe care cred că l-ar fi meritat Traian pentru „Manifestul fotbalist“. Un an mai târziu, am fost premiat pentru editorial şi am simţit - din nou - ceea ce am spus în Suplimentul EVZ: că un concurent superior mie n-a fost lăsat să candideze. La înmânarea fiecărui premiu am trăit o bucurie autentică, dar incompletă.
În 2008, Traian Ungureanu a publicat „Olimpia în exil“ la Humanitas. Nu şi-a înscris singur cartea în concurs, pentru că această răspundere revine în mod logic altcuiva. Criticul Alex Ştefănescu, membru al juriului, poate exemplifica prin premiile acordate de „România literară“. Oricum, o rog pe doamna Demian să-şi amintească titlurile nominalizate şi părerea juriului despre ele. O rog să găsească pagina cea mai slabă din cartea lui Traian şi s-o pună alături de pagina cea mai bună a oricăreia dintre cele trei cărţi. Va descoperi o diferenţă de ani-lumină. În asta au constat obiecţiile mele, însoţite de regretul că obiectivitatea a devenit un produs de lux.
Recomandările noastre
