Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a venit astăzi la Curtea de Apel București unde se judecă unul din termenele în care este acuzat de corupție în dosarul Retrocedărilor de pe Litoral.
La acest termen a fost citat în sală specialistul care a realizat expertiza în acest dosar. Procurorul DNA a cerut amendarea expertului, pentru că acesta nu a finalizat expertiza, avocaţii s-au opus, spunând că e vorba de o lucrare complexă şi că are nevoie de mai mult timp. Avocata lui Radu Mazăre a cerut ca dosarul să fie amânat cu 3 luni. Radu Mazăre s-a prezentat la Cureta de Apel Bucureşti. El a declarat că Nicuşor Constantinescu este internat şi va pleca în câteva zile în SUA. El a susţinut că; ”frenezia anchetarii sale de DNA din ultimele zile se trage de la marii operatori portuari care se opun preluarii portului Constanţa de către Primarie şi că aceştia au legături cu fosta sau actuala Securitate”.
La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă le-a cerut judecătorilor să nu mai fie efectuată o expertiză, aşa cum se stabilise anterior, privind evaluarea terenurilor retrocedate de Primăria Constanţa, susţinând că obiectivele acestei expertize nu au fost stabilite de instanţă, ci de inculpaţi.
La finalul şedinţei de judecată, Radu Mazăre a spus că atitudinea procurorului este 'o bagabonţeală'.
'Este o bagabonţeală. Adică să vii şi să soliciţi în instanţă să nu se mai efectueze expertizele, când instanţa a aprobat acest lucru. Când tu nu ai făcut o expertiză şi să vrei să mă judeci pe mine, că nu mă judecă pentru mită, nu mă judecă pentru corupţie, mă judecă pentru subevaluări, şi să nu permiţi să aflăm adevărul. Să vii să spui că nu este nevoie, este o bagabonţeală', a declarat Mazăre.
Instanţa a dispus trimiterea unei adrese către Ministerul Mediului pentru a se identifica regimul juridic al plajelor aferente municipiului Constanţa şi staţiunii Mamaia din 1998 până în prezent.
Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.