Fundaşul român Radu Drăguşin a jucat din minutul 75 în victoria obţinută sâmbătă de Tottenham Hotspur, într-un meci din etapa a 37-a din Premier League, penultima.
Radu Drăguşin a avut o intervenţie bună în ultimul minut de prelungire. Internaţionalul român are şase apariţii în campionat pentru Spurs.
Radu Drăgușin, pe teren pentru Tottenham
Burnley a deschis scorul în minutul 25 prin Jacob Bruun Larsen. Tottenham a egalat după şapte minute graţie lui Pedro Porro. Victoria londonezilor a fost adusă de golul lui Micky van de Ven din minutul 82.
În clasament, Tottenham este pe locul 5, cu 63 de puncte, la 4 puncte de ocupanta locului 4, Aston Villa, aceste echipe având câte 36 de jocuri disputate.
În urma acestui eşec, Burnley a retrogradat în Championship, la un singur an după revenirea sa în elită. Burnley are 24 de puncte după 37 de jocuri şi nu mai poate recupera diferenţa de cinci puncte faţă de ocupanta locului 17, primul deasupra zonei retrogradării, Nottingham Forest, ce are şi un joc mai puţin disputat.
Luton Town, cu 26 de puncte după 37 de jocuri, pare condamnată la retrogradare, având un golaveraj mult mai slab decât Nottingham. Numele primei retrogradate, Luton Town, era cunoscut de mai mult timp.
Manchester City s-a distrat cu Fulham
După cum s-a anunţat, Manchester City a obţinut sâmbătă o victorie importantă în lupta pentru titlu în Premier League, impunându-se cu 4-0 la Londra în faţa lui Fulham.
Fundaşul Josko Gvardiol a reuşit dubla, în minutele 13 şi 71. Celelalte goluri au fost opera lui Phil Foden (59) şi Julian Alvarez (90+7). Issa Diop, de la gazde, a fost eliminat în minutul 90+5. Manchester City are şaisprezece victorii consecutive împotriva lui Fulham în toate competiţiile.
City, câştigătoarea ultimelor trei ediţii ale campionatului Angliei, are 85 de puncte după 36 de jocuri şi a urcat provizoriu pe prima poziţie a clasamentului, în aşteptarea meciului de duminică al lui Arsenal Londra de pe terenul lui Manchester United. Arsenal are 83 de puncte, tot după 36 de jocuri.
Rezultate înregistrate sâmbătă în această etapă:
Fulham - Manchester City 0-4 Au marcat: Gvardiol (13, 71), Foden (59), Alvarez (90+7) Cartonaş roşu: Diop (Fulham, 90+5)
Everton - Sheffield United 1-0 A marcat: Doucoure (31)
Tottenham Hotspur - Burnley 2-1 Au marcat: Pedro Porro (32), van de Ven (82), respectiv Bruun Larsen (25)
Newcastle United - Brighton 1-1 Au marcat: Longstaff (45+5), respectiv Veltman (18)
Bournemouth - Brentford 1-2 Au marcat: Solanke (89), respectiv Mbeumo (86), Wissa (90+5)
West Ham United - Luton Town 3-1 Au marcat: Ward-Prowse (54), Soucek (65), Earthy (76), respectiv Sambi Lokonga (6)
Wolverhampton Wanderers - Crystal Palace 1-3 Au marcat: Cunha (66), respectiv Olise (26), Mateta (28), Eze (73)
Sâmbătă mai are loc partida Nottingham Forest - Chelsea, duminică se joacă meciul Manchester United - Arsneal, iar luni este programată întâlnirea.
sursa: Agerpres